Inspectorul şcolar general din Arad, Marius Gondor, a declarat vineri că în județ au fost distribuite câte două teste de salivă fiecărui elev, urmând ca primele să fie făcute luni dimineață. Vineri au fost distribuite peste 126.000 de kituri de testare.

Citeste si: Incendiu la o școală din Gura Humorului

Fotografiază rezultatele testelor

Inspectorul susține că fiecare școală a stabilit o modalitate prin care ține evidența rezultatelor testelor. Foarte multe școli au stabilit alături de părinți ca aceștia să le trimită diriginților fotografii cu rezultatele testelor. 

„Fiecare şcoală a decis în Consiliul de Administraţie cum va proceda. Multe au convenit cu părinţii să fotografieze rezultatul testului, altele le cer părinţilor o notă scrisă şi semnată cu privire la rezultat, iar altele pur şi simplu vor ţine legătura cu părinţii prin grupurile de whatsapp, pentru că în cele din urmă trebuie să existe o evidenţă a utilizării kiturilor", a spus Marius Gondor, citează Agerpres.

Inspectorul a adăugat și faptul că în unele instituții de învățământ s-a hotărât ca testele să se efectueze în clasă. Doar câteva clase dintr-o școală au decis acest lucru.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Începe testarea COVID-19 a elevilor. În școli vor fi folosite primele teste de salivă

Care sunt măsurile în cazul testelor pozitive?

Șeful Inspectoratului Școlar Județean a mărturisit că în cazul testelor care ies pozitive la Covid-19 părinții își vor ține copiii acasă și vor apela la medicul de familie, pentru a urma procedura standard de confirmare a îmbolnăvirii. 

Citeste si: VIDEO| Copiii diasporei nu visează la haine ori jucării scumpe, ci doar la bucuria de a-şi strânge în braţe părinţii

Profesorii din județ s-au implicat în acest demers

Preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, Dănuţ Ieneşescu susține că profesorii din județ s-au implicat în acest demers „pentru ca testarea să poată avea loc şi kiturile să ajungă la copi”. 

„Deşi sarcina noastră este aceea de a educa, nu a testa, noi ne-am implicat. Am avut colegi care au stat joi până la ora 21,00 pentru a ajuta la pregătirea testelor, pentru ca astăzi să ajungă la copii, în condiţiile în care kiturile nu au venit gata pregătite", a declarat Dănuț Ieneşescu.

Testarea periodică cu teste rapide antigen va avea loc în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înainte ca elevii să înceapă orele de curs.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Procesul de testare rapidă a elevilor, îngreunat de proceduri și dezinteres. Consiliul Naţional al Elevilor cere lămuriri Ministerului Educaţiei

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si