Un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila a încercat, în noaptea de miercuri spre joi, să incendieze salonul unde era internat dând foc unui cearşaf, dar incendiul a fost observat şi stins la timp de personalul medical.

Pacientul a dat foc unui cearșaf

„Este vorba despre un pacient cronic consumator de alcool, care a intrat într-un sevraj în timp ce se afla pe secţie şi a încercat să dea foc unui cearşaf cu o brichetă pe care o avea în buzunar.

Nu a reuşit, personalul medical de pe secţie a intervenit imediat, l-a imobilizat şi l-a trimis la psihiatrie. Pacientul era internat pe Secţia Medicală şi, fiind agitat încă de la internare, a fost supravegheat în permanenţă", a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Brăila, Delia Râşnoveanu.

Citeste si: Autoritățile neagă că alți patru sportivi ar fi infectați. Ministerul Sănătății a anunțat că din rezultatele preliminare reiese că sportivul de la Baia Mare ar fi infectat cu Omicron

Bărbatul a fost transferat la psihiatrie

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, colonelul Ştefan Stoian, în acest caz a fost solicitată o ambulanţă pentru transportarea pacientului respectiv la Spitalul de Psihiatrie.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Durerea în gât, primul simptom în cazul variantei Omicron. Medicul Adrian Streinu-Cercel, avertisment pentru români după valul 4


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si