Potrivit primelor informații, se pare că șoferul autoturismului ar fi intrat pe drumul principal fără a acorda prioritate, moment în care a avut loc accidentul.

Citeste si: Un băiat de 11 ani, al șaselea copil decedat în cazul castelului gonflabil luat de vânt, în Australia

Călătorii din autobuz au scăpat fără răni

Doră femei care se află în autoturism au fost transportate la spital, iar alte două persoane au scăpat tefere. În microbuz erau opt persoane care din fericire nu au fost afectate de impactul dintre cele două mașini. Polițiștii au deeschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate cauzele în care sa produs accidentul.

Citeste si: Accident pe DN2: O persoană a murit și o alta a fost rănită. Traficul este oprit pe ambele sensuri

Un tânăr din Ialomița a fugit de la locul accidentului după ce a ucis o femeie

Aflat sub influența băuturilor alcoolice și cu permisul suspendat, un tânăr de 24 de ani a fost depistat de polițiști, la scurt timp după ce a accidentat mortal un pieton și fugit de la

locul faptei. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit IPJ Ialomiţa, vineri seară, în jurul orei 18:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizate cu privire la faptul că în oraşul Căzăneşti sa produs un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Acesta a fost testat cu aparatul Drager, care a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor în bazele de date a reieșit că bărbatul are și dreptul de a conduce suspendat. În urma accidentului rutier, femeia lovită a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, însă după câteva ore a decedat. 

Tânărul de 24 de ani a fost reținut de polițiști.Este cercetat penal pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea sub influența alcoolului.

Citeste si: VIDEO| Mai ceva ca-n filme! Urmărire cu foci de armă în Suceava. „Sunt nimerit, bravo!”

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si