A murit unul dintre cei mai cunoscuți medici din România
Veste tristă: a murit medicul Mircea Leonid Stamate, unul dintre cei mai cunoscuți medici din România, un nume de referință al ecografiei pediatrice de la noi.
Medicul Mircea Leonid Stamate fost șef de secție la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Maria Sklodowska Curie București și pionier al ecografiei pediatrice în România, s-a stins din viață în data de 2 ianuarie 2022.
Medic primar pediatru și doctor în medicină, Dr. Mircea Leonid Stamate avea competențe în pediatrie generală și ecografie generală, diagnosticând de-a lungul carierei sale numeroase cazuri dificile.
„Dr. Stamate a fost și va rămâne un nume de referință în medicina românească și mai ales, în ecografia pediatrică. Medic a mii de copii, mentor al multor generații de pediatri și un om de la care mulți dintre noi am avut ce învăța. Dincolo de preocuparea continuă de a studia medicina, era o persoană activă, pasionată de cărți, natură și călătorii. Am avut onoarea de a fi colegi și întotdeauna l-am apreciat atât pentru profesionalismul și corectitudinea de care dădea dovadă, cât și pentru caracterul domniei sale. Este o mare pierdere pentru noi și pentru întreaga pediatrie românească ”, a spus Dr. Victoria Istrate, medic specialist pediatru și cardiologie pediatrică.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Dr. Mircea Leonid Stamate a fost în perioada 1990 – 2008 șef de secție la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Maria Sklodowska Curie București (fost Budimex).
Împreună cu alți coautori a publicat în anul 2009 Tratatul de Pediatrie și Ultrasonografie, conform Arcmed.ro.
Dr. Mircea Leonid Stamate era unul dintre medicii de excepție ai Spitalului de Pediatrie MedLife, el fiind alături de dr. Mihaela Marcu, fondatoarea MedLife, încă din 1996, de la deschiderea primei clinici, potrivit Hotnews.ro.
Trupul neînsuflețit este depus la Biserica Precupeții Vechi de pe Strada Ernest Brosteanu până marți, 4 ianuarie, la ora 11:00, când va avea loc slujba de înmormântare. Regretatul medic va fi înmormântat la Cimitirul Cernica.