Medic din Botoșani, mort după ce a ieșit din gardă
Un medic în vârstă de 46 de ani din Botoșani a murit în urma unui infarct. Colegii spun că ar fi vorba de suprasolicitare la locul de muncă.
Ovidiu Nicolae Alexa, șeful Compartimentului Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, a murit în cursul zilei de vineri, 7 ianuarie, în urma unui infarct produs imediat după ce s-a întors de la serviciu.
Medicul a fost găsit inconștient în apartament de către soția sa, care a sunat la 112 pentru a primi ajutor de specialitate. Echipajul SMURD a încercat timp de o oră jumătate resuscitarea acestuia, dar fără rezultate.
Chiar dacă se simțea din ce în ce mai rău, medicul a încercat să se trateze singur și ar fi pus starea pe seama oboselii.
„Am făcut tot ce este omeneşte posibil. Inima a pornit de două ori, însă nu a rezistat. Am încercat să îl trimitem cu elicopterul la Iaşi, dar nu s-a mai putut”, a spus medicul Valerian Andrieş.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Din spusele colegilor și specialiștilor, infarctul a survenit în urma suprasolicitării din cauza pandemiei actuale. Medicul avea specialitatea „Medicină generală”. Cazul medicului din Botoșani nu este singural. Anul trecut, un alt medic și o asistentă și-au pierdut viața după ce au ieșit din tură. Suprasolicitarea și oboseala au fost responsabile și în acele cazuri.
Citeste si: Un bărbat care se afla în carantină la domiciliu a amenințat cu cuțitul doi copii, în Rădăuți