Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de un bărbat de 29 de ani. Acesta este acuzat de comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Citeste si: Un tânăr de 28 de ani a incendiat apartamentul soților care îl găzduiseră. Apoi s-a aruncat de la etajul 10 al clădirii din Capitală

Bărbatul a murit după ce a fost împins pe scări

“Din probele administrate până în prezent în cauză s-a reţinut că în data de 1 ianuarie 2022, în jurul orei 03.14, în timp ce inculpatul S.I.D., în vârstă de 29 de ani, domiciliat în comuna Tinca, judeţul Bihor, s-a îmbrâncit cu victima L.S., în vârstă de 22 de ani, împingând-o pe aceasta din urmă pe scările de acces în incinta localului, victima pierzându-şi echilibrul şi căzând la baza scărilor, lovindu-se în zona capului, fapt pentru care, la data de 10 ianuarie 2022, a rezultat decesul acesteia ca urmare a hematomului subdural acut, survenit în cadrul unui traumatism cranio-cerebral, în evoluţia căruia a survenit ca şi complicaţie septică bronhopneumonia”, se arată în comunicatul Parchetului.
Un incident similar s-a întâmplat în Caracal zilele trecute, când un tânăr a ucis un șofer al unui microbuz lovindu-l cu o piatră. Totul a pornit de la o ceartă în microbuzul în care se afla.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Citeste si: Moarte tragică pentru o mamă și fiica ei de doi ani. Criminalul a ascuns cadavrele sub podeaua din bucătărie


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si