Sindicaliştii precizează că sunt nemulţumiţi de "refuzul" guvernanţilor de a negocia cu aceştia unele solicitări, mai ales de cea legată de acordarea salariilor de bază şi alocarea a 6 la sută din PIB pentru Educaţie.

Sindicatele din învăţământul preuniversitar anunţă că membrii acestora vor intra în grevă de avertisment

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret- organizaţii reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar- au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea grevei

de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unităţile şi inistituţiile de învăţământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. Spiru Haret şi F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00", potrivit unui comunicat comun, transmis sâmbătă.

Sindicatele din învăţământul preuniversitar anunţă o grevă de avertisment. Activitatea acestora se va opri între orele 11.00 şi 13.00

Sindicatele din învăţământul preuniversitar anunţă o grevă de avertisment. Activitatea acestora se va opri între orele 11.00 şi 13.00

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Klaus Iohannis: „Ziua Culturii, prilejul de a ne exprima preţuirea pentru artişti, respectul pentru creatori, aprecierea pentru eforturile sectorului cultural”

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

De asemenea, sindicaliştii reclamă "refuzul guvernanţilor" de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie şi de a adopta măsuri concrete pentru acordarea, încă de la începutul acestui an, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr.

153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic), alocarea a 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr.
153/2017; plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic; suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune.

Aproape 100 de membri ai celor două federaţii, dar şi ai FNS Alma Mater, au pichetat, joi, sediile Guvernului, PSD şi PNL.

Citeste si: Polițistul care a ucis-o pe Raisa, fetița de 13 ani, a fost retras din funcție. Șeful Poliției Capitalei a făcut anunțul


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si