Crimă înfiorătoare peste graniță. Copil de 11 ani, dispărut de acasă acum 5 luni, găsit îngropat în beton
Maxim Samofalov a fost dat dispărut la sfârșitul lunii august. Doi bărbați ar fi fost reținuți în acest caz.
Un copil în vârstă de 11 ani care a fost răpit dintr-un sat din Ucraina acum 5 luni, a fost găsit mort într-o localitate învecinată.
El se afla în grija bunicii sale ultima dată când a fost văzut. Femeia a observat că băiatul lipsește și inițial a crezut că acesta a fugit de acasă, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori și spera să se întoarcă.
Autoritățile au aflat de dispariția micuțului abia în luna septembrie. De atunci, zeci de polițiști și voluntari l-au căutat pe copil, în speranța că acesta va fi găsit viu.
Pe 17 ianuarie, anchetatorii care investigau cazul au primit noi informații care i-au condus într-un sat învecinat celui în care locuia Maxim. Acolo au găsit cadavrul băiatului îngropat în subsolul unei gospodării.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Mario, băiețelul dispărut de la stâna unde locuia cu părinții a fost găsit în urmă cu puțin timp
”Ucigașii au îngropat cadavrul la doi metri sub pământ, apoi au umplut subsolul cu beton pentru a-și acoperi urmele”, a declarat o sursă pentru Obozrevatel.
Doi suspecți au fost arestați pe 17 ianuarie. Cei doi bărbați, de 25 și 45 de ani mai au condamnări anterioare. Primul pentru furt, iar al doilea a petrecut 9 ani după gratii, după ce a fost găsit vinovat de atac cu armă și viol.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare pe viață. Nu este clar încă de ce a fost răpit copilul de 11 ani.”În ianuarie, o persoană a sunat la 102 și a spus că un copil mic merge singur pe stradă, fără părinți. În mai au fost încă două semnale, iar în iulie, oamenii legii au observat copilul în stația de autobuz: Maxim. a explicat că a vrut să meargă la mare, dar a întârziat la microbuz. Polițiștii au anulat de două ori materialele cazului și de două ori au întocmit protocoale administrative.”, a declarat aceeași sursă.