VIDEO | Polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa a fost din nou audiat la Parchet
Agentul care în data de 14 ianuarie a accidentat-o mortal pe Raisa s-a prezentat din nou în fața procurorilor de la Parchet pentru a fi audiat.
Deși a trecut o săptămână de la moartea Raisei, se pun în continuare multe semne de întrebare în ceea ce privește traseul lui Constantin Popescu, agentul care a provocat teribilul accident pe strada Laminorului din Capitală.
Familia copilei care a pierit la doar 13 ani cere despăgubiri în valoare de 6 milioane de euro.
”Zilele următoare cererea pe care o vor înainta Parchetului și instanței e de constituire ca parte civilă la plafonul maxim de 6 milioane de euro pentru decesul Raisei. Iar în partea cealaltă se gândește familia la 1 milion de euro pentru fracturile suferite și traumă”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei.
Până acum, polițistul nu a putut fi audiat, întrucât a invocat faptul că starea sa emoțională nu îi permite să dea declarații.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„În acest moment nu pot să dau o declarație, având în vedere starea emoțională în care mă aflu, urmând ca ulterior să mă prezint pentru a colabora cu organele juridice” , a declarat agentul Constantin Popescu.
Agentul de poliție se află în continuare sub control judiciar.
Constantin Popescu are 27 de ani și lucrează ca agent încă din anul 2017.
Permisul de conducere l-a obținut în România în 2012, actul fiind ulterior preschimbat în 2016 în Marea Britanie. Biroul de presă al Poliției Capitalei a transmis un comunicat în care au specificat faptul că polițistul avea dreptul să conducă în România.Citeste si: Mesaj emoționant pentru Raisa de la o altă copilă: „Părinții tăi nu mai trebuie să plângă fiindcă...”
După ce a provocat accidentul, agentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițistul se afla singur în autospecială în momentul în care a avut loc accidentul.
În fața procurorului, polițistul a declarat că s-a asigurat pentru trecerea de pietoni, însă nu a vazut pe nimeni. Ba din contră, pe cele două copile nu le-ar fi văzut în niciun moment, ci a realizat impactul abia atunci când a auzit bubuitura puternică.