Întreaga scenă a fost filmată, iar imaginile au ajuns să fie postate pe internet. Potrivit primelor detalii, incidentul ar fi avut loc joi de dimineață, iar oamenii legii s-au autosesizat după ce imaginile au apărut pe o rețea de socializare.

Se pare că în pauza dintre ore, discuțiile dintre cele trei fete s-au aprins, iar adolescenta în vârstă de 15 ani a fost lovită peste față de mai multe ori la rând.

Citeste si: Scandal în Borșa. Un profesor a fost bătut cu ranga de un interlop

Ce au transmis polițiștii

„Ieri, 20 ianuarie, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în urma vizualizării unor imagini video apărute pe o rețea de socializare, în care o minoră este agresată fizic de alte două, în municipiul Caransebeș. Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că ieri, în jurul orei 10.00, în pauza dintre orele de curs, cele 3 minore de 15 și 16 ani, eleve ale unui liceu din Caransebeș, s-au deplasat împreună în afara unității de învățământ. 

În parcarea de pe strada Ștefan Herce, pe fondul unor discuții în contradictoriu, una dintre tinere, de 15 ani, a fost agresată fizic de celelalte două, fiind lovită cu palmele peste față. Polițiștii

continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. De asemenea, au fost informate conducerea unității de învățământ și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor, situația fiind monitorizată în continuare de către polițiști”, au declarat reprezentanții Poliției din Caransebeș.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Bătaie în stradă la Roșiorii de Vede. O tânără de 18 ani a fost reţinută, după ce a bătut o minoră

Doi farmaciști din Tulcea s-au luat la bătaie. Doar jandarmii au fost cei care au reușit să îi despartă

Jandarmii din Tulcea au fost solicitați să intervină la una din farmaciile din oraș după ce doi angajați au început să se bată cu pumnii și cu picioarele, după mai multe discuții. 

Farmacista șefă a fost cea care a efectuat apelul, iar jandarmii au ajuns imediat la fața locului. Aceștia au găsit un bărbat în vârstă de 51 de ani cu mai multe zgârieturi pe față care a declarat că a avut un schimb de replici cu colega sa pe care a atenționat-o cu privire la modul în care schimbă bancnotele mai mari în bancnote mai mici.  

Citeste si: Femeie, ucisă cu sălbăticie într-o parcare din Odobești. Criminalii, de negăsit

Cei doi și-au împărțit o serie de pumni și picioare, fiind necesară intervenția jandarmilor din cauza faptului că nimeni nu a reușit să îi despartă pe cei doi.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Cei doi angajați ai farmaciei au refuzat îngrijirile medicale, iar jandarmii au întocmit actele pentru sesizarea organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.

Citeste si: Scandal în curtea unei şcoli din județul Dâmboviţa: Două eleve s-au păruit din cauza unui băiat


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si