Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii şi crede că se va renunţa la majoritatea restricţiilor, iar din acel moment fiecare va fi responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte.

Citeste si: Câte cazuri de Omicron au fost descoperite în România. Aproape toți pacienții, vaccinați cu două doze

Ce a anunțat Valeriu Gheorghiță

„Vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii. Este foarte probabil să se întâmple acest lucru pentru că toate estimările ne arată că, în această perioadă, probabil, că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-COV-2, ori coroborat cu faptul că peste 60% din populaţia la nivel global a primit cel puţin o doză de vaccin, foarte probabil că vom ajunge în faza post pandemică, în perioada de endemie în care va conta foarte mult comportamentul individual”, a declarat, miercuri, Valeriu Gheorghiţă.

Citeste si: Dr. Valeriu Gheorghiţă: „Pentru 1,6 milioane de doze de vaccin se va extinde perioda de valabilitate”

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Gheorghiță susține că în acel moment se va renunţa la majoritatea restricţiilor.

valeriu-gheorghita-jumatate-de-populatie-infectata-covid

Valeriu Gheorghiță face noi declarații.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Valeriu Gheorghiţă, despre Omicron: „Pare că este o variantă cu o contagiozitate crescută care scapă de sub protecţia anticorpilor şi reuşeşte să dea infecţii atât la persoanele trecute prin boală, cât şi la cele vaccinate”

„Practic, cred că se va renunţa la majoritatea restricţiilor şi, din acel moment, fiecare va trebui să fie mai responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte, a celor apropiaţi, a bunicilor, a părinţilor vulnerabili.

Cred că este momentul să înţelegem că doar noi putem să schimbăm parcursul acestei infecţii pe mai departe”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Citeste si: Valeriu Gheorghiță, dezvăluirile momentului: „Au fost discuţii să lăsăm Omicron să se răspândească pentru a obţine imunizarea naturală”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si