În unitățile de învățământ preuniversitar, vineri, erau înregistrate, conform raportărilor inspectoratelor școlare: 1.3541 cazuri pozitive la elevi/preșcolari, 4.252 cazuri pozitive la personal și 2.882 clase cu activitatea fizică suspendată.

Potrivit sursei citate, 46 unități școlare au activitatea fizică suspendată, ca urmare a numărului mare de infecții.

Citeste si: Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre doza patru de vaccin: „Nu cred că are rost în acest moment discuția egată de doza 4 de vaccin!”

,,La gradul de transmisibilitate al tulpinii Omicron, este aproape imposibil să nu te infectezi''

Alexandru Rafila consideră că vârful celui de-al cincilea val al pandemiei de COVID-19 ar putea fi atins în perioada 10-15 februarie. El este de părere că „este aproape imposibil” ca o persoană sănătoasă, nevaccinată să nu se infecteze cu Omicron, având în vedere că este mai transmisibilă decât tulpinina anterioară, care este însă mai puțin patogenă decât Delta.

Acesta a spus că testează oricine, cu teste decontate de stat, ci persoanele care prezintă simptome ale bolii COVID  sau persoane considerate contacţi direcţi ai unor persoane infectate.

Întrebat dacă este posibil ca România să se confrunte şi cu un al şaselea val al pandemiei de COVID, Alexandru Rafila răspunde că în biologie nu există lucruri imposibile.

„Eu niciodată nu mă hazardez să spun că din punctul de vedere al biologiei lucrurile sunt imposibile.

Biologia este foarte surprinzătoare, câteodată”, susţine medicul.

Citeste si: Ministerul Educației, anunț de ultimă oră pentru elevi, în contextul grevei STB

A început vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani

În primele ore ale zilei de miercuri, aproape 30 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani au primit, dozele de vaccin pediatric, la Centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor din București.

În total, în această primă zi a campaniei de imunizare a populației cu vârste sub 12 ani erau programați 48 de minori.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Peste 114.000 de doze – a ajuns marți în România, fiind distribuite în Capitală și cele mai mari șase municipii din țară. Strategia autorităților are în vedere în stabilirea țintei de acoperire vaccinală a acestei categorii de vârstă reticența părinților, care trebuie să își dea acordul pentru administrarea serului.

28 de minori sub 12 ani s-au vaccinat la centrul înființat la Palatul Copiilor din Capitală, în prima zi a campaniei de vaccinare a acestei categorii de vârstă, potrivit medicului Cristian Radu, coordonatorul acestui centru.

Cel mai mulți au fost copii în vârstă de 8-9 și 11 ani, dar și un puști de cinci ani, și toți acceptat curajoși să fie înțepați în braț, într-un spațiu decorat special pentru ei, iar câțiva au primit și baloane. De joi, numărul celor programați este mai mare, a spus coordonatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor.

Citeste si: Anunțul Ministerului Educației: Noile teste de salivă vor fi distribuite, marți, școlilor. Sunt ambalate în kituri individuale

 

Sursa: Gândul.ro

 

 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 

 

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si