Autoritățile din Suceava au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, la un incendiu izbucnit la secția de Ginecologie a Spitalului Județean Suceava. Apelul s-a dat în jurul orei 23:45 și a fost activat Planul Roșu de intervenție.

”Flăcările s-au manifestat în zona unui salon de la etajul IV al spitalului. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar la fata locului s-au deplasat toate forţele şi mijloacele de la Detaşamentul Suceava”,

a transmis ISU Suceava.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. 329 de pacienți au fost evacuați, printre care 102 de copii și nou-născuți. Medicul de gardă a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma inhalării fumului.

Citeste si: Concluzia anchetei privind decesul unei persoane în incendiul de la ATI Neamț: ”Mortul e de vină”

329 de pacienți au fost evacuați

”Prioritatea a fost evacuarea tuturor pacienţilor din zonă şi de la etajele superioare. Au fost evacuaţi 329 pacienţi, de la etajul IV până la etajul IX. Aceştia au fost relocaţi în alte secţii din spital. Din totalul pacienţilor evacuaţi, 102 sunt copii (57 nou-născuţi)”, a mai transmis ISU Suceava.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

La etajul IV, de unde a izbucnit incendiul, au fost evacuați 40 de pacienți.
”Incendiul a fost lichidat în 10 minute, dar a fost nevoie de decopertat tot tavanul fals din proximitate pentru identificarea focarelor ascunse.

Lucrăm pentru stabilirea cauzei probabile”, a mai precizat ISU Suceava.

Nu au fost înregistrate victime.

Citeste si: Intervenţie a pompierilor la Spitalul Judeţean din cauza mirosului de fum în secţia Chirurgie

12 incendii au izbucnit în spitale în mai puțin de un an

Un incendiu puternic a izbucnit, în ianuarie 2021, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, unde au fost evacuați 102 pacienți cu COVID-19, iar trei persoane au fost găsite carbonizate. Un alt incendiu cu victime a avut loc în noiembrie 2020, la Spitalul din Piatra Neamț, unde 5 bolnavi de COVID-19 au murit.

12 incendii au izbucnit în spitalele din țară în mai puțin de un, unde au fost înregistrate victime.

Citeste si: Tragedie fără margini într-un azil de bătrâni din Spania! Șase persoane s-au stins din viață iar 17 au fost rănite în urma unui incendiu


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si