Scandalul a început după discursul senatoarei Diana Șoșoaca de la pupitrul Senatului, prin care a comparat starea de alertă din România şi măsurile adoptate pentru combaterea pandemiei cu „experimente de tip Mengele” şi „concepţii naziste”.
Citeste si: Kim Jong-un, aparitie de star rock
Diana Șoșoacă, acuzații de nazism în Parlament
Senatoarea independentă a comparat producția de vaccinuri anti-Covid cu experimentele naziste și a afirmat că legea 55/2020, privind introducerea unor măsuri pentru combaterea pandemiei, a încălcat convenția annti-nazistă de la Nurenberg.
„Consider că această lege 55/2020 a produs
posibilitatea readucerii a concepţiilor naziste şi a experimentelor de tip Mengele. Dispunându-se legalizarea experimentelor pe oameni fără să existe niciun fel de răspundere a producătorilor de medicamente, vaccinuri şi nici a statului, ducând la pierderea a zeci de mii de vieţi. În fapt, pandemia constituie un veritabil experiment social, cu repercusiuni ireversibile, cu abuzuri psihoemoţionale, care afectează grav, pe termen îndelungat şi nelimitat, în primul rând copiii şi adolescenţii, adică viitorul naţiunii", a spus Șoșoacă, potrivit
Adevarul.ro.
În replică, Alina Gorghiu i-a atras atenţia asupra expresiilor folosite: „Nu apreciez deloc lansarea dumneavoastră în afirmaţii care cuprind ideea de nazişti, experimente naziste şi o să vă rog pe viitor, dacă mai doriţi cuvântul, să vă limitaţi expunerea la ceea ce puteţi spune”.
"Cămașa de forţă este disponibilă inclusiv pentru doamna Şoşoacă"
Ulterior, Diana Şoşoacă a început să vocifereze în sală, moment în care vicepreşedinta Senatului, Alina Gorghiu, i-a transmis:
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„Fără ţipat din sala de plen, altfel vă rog să evacuaţi sala. Ţipaţi la dumneavoastră acasă. Ne dor urechile. Rog chestorii să scoată afară oamenii care urlă. Dacă nu, vă invit să sunaţi la 112, cămasa de forţă este disponibilă inclusiv pentru doamna Şoşoacă”.
În decembrie 2021, Diana Șoșoacă a primit în cabinetul său de avocatură o echipă de jurnaliști italieni, iar scandalul a început după ce senatoarea nu a mai vrut să răspundă întrebărilor adresate de jurnalista Lucia Goracci.
Presia din Italia a realizat numeroase articole după întâmplarea din România. Lucia Goracci a fost chestionată și percheziționată în acel moment de autorități, iar echipa de jurnaliști din Italia a putut pleca după 8 ore, după ce ambasada Italiei în România a intervenit în acest caz.
Senatoarea independentă a fost audiată recent la Parchetul General în cazul dosarelor deschise după scandalul cu jurnaliștii italieni de la postul de televiziune Rai Uno.