Mesajul tulburător al unui prizonier rus pentru mama sa: „ M-ar putea ucide, dar ei mă protejează. Rusia a comis crime”
Mai mulți prizonieri ruși din Ucraina au fost scoși la o conferință de presă pentru a vorbi despre invazia Rusiei.
Unul dintre prizonieri i s-a adresat mamei lui rugand-o să nu-i mai creadă pe liderii ruși care spun că totul este bine și că populația civilă nu suferă, potrivit Nexta TV.
„Mamă dacă vezi acest videoclip, iar ei (n.r. comandanții ruși) îți spun că e în regulă, să nu-i crezi. Rusia a comis deja această crimă.
Mai mulți prizonieri de război ruși doresc să rămână în Ucraina, temându-se pentru viața lor dacă se vor întoarce în Rusia.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Miercuri, la o conferință de presă susținută în Ucraina, unul dintre ei, Andrei Cebotarevski de la Divizia 2 motorizate, a declarat: „În Rusia suntem deja considerați morți. Mi s-a oferit ocazia să-mi sun părinții și mi-au spus că înmormântarea pentru mine fusese deja aranjată”.
„Dacă suntem băgați într-un schimb de prizonieri, atunci vom fi împușcați de oamenii noștri”, a spus el, negând, de asemenea, informațiile conform cărora în armata rusă din Ucraina luptă doar soldați contractuali. ”Recruții sunt aici, sunt prezenți la această masă”, a spus el.
Un alt militar, Yevgeni Smirnov, a spus că „a fost șocat când mi s-a arătat în captivitate ce făcea armata rusă în Ucraina. Civilii trăiesc în adăposturi, armata [rusă] trage în bătrâni”, a spus el, adăugând că dacă se va întoarce în Rusia ar fi „fie închis, fie împușcat”.
Potrivit acestuia, „numărul morților în rândul armatei ruse a ajuns deja la 12.000”.
Aleksei Babikhin a spus că vrea să rămână în Ucraina „atâta timp cât regimul Putin rămâne la putere în Rusia”.