Serghei Lavrov: "Există speranțe pentru un compromis la negocieri"
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că unele formulări în vederea unor acorduri cu Ucraina sunt aproape de a fi convenite.
Lavrov, care a acordat miercuri un interviu pentru RBC, a precizat că este analizat "serios" statutul de neutralitate al Ucrainei.
Ministrul rus a adăugat că sunt alte aspecte importante în discuție, inclusiv utilizarea limbii ruse în Ucraina și "libertatea de exprimare".
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
"Mă ghidez după evaluările făcute de negociatorii noștri. Ei spun că negocierile nu sunt ușoare, din motive evidente. Dar, cu toate acestea, există anunite speranțe de ajunge la un compromis", a estimat el.
Runda de negocieri purtate virtual, marț, s-a încheiat fără rezultate, cele două părți convenind să reia discuțiile miercuri.
"Un proces de negociere foarte dificil și dens. Există contradicții fundamentale", a scris pe Twitter negociatorul-șef al părții ucrainene, Mihailo Podoliak.
El a estimat că există posibilitatea unui compromis.
Potrivit lui Podoliak, care este consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, "contraofensiva Ucrainei împotriva invaziei Rusiei schimbă radical dispozițiile părților".
Forțele ucrainene susțin că ar fi distrus mai multe avioane militare rusești și ar fi doborât rachete, administrând, totodată, "lovituri devastatoare" trupelor rusești.