Calendar ortodox 30 martie 2022.  În fiecare an, pe data de 30 martie creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Cuvios Ioan Scararul.

Calendar ortodox 30 martie 2022. Cine a fost Sfântul Cuvios Ioan Scararul?

Sfântul Ioan Scărarul a trăit între anii 578 și 649, fiind originar din Palestina. Sfântul Cuvios Ioan Scărarul a fost fiul lui Xenofont și al Mariei. Xenofont a avut doi fii: Ioan și Arcadie.

Mergând la școală în Berit (azi Beyrut), în Fenicia, o furtună a scufundat corabia cu care călătoreau. Prin voia lui Dumnezeu ei au scăpat cu viață, ajungând în părți diferite.

Ioan Scararul a intrat în monahism la Mănăstirea Sinai încă de la vârsta de 16 ani, avându-l ca povățuitor pe starețul Martirie. După moartea părintelui său duhovnicesc, Ioan s-a retras într-un loc izolat, unde a dus o viață aspră vreme de 40 de ani. Spre sfârșitul vieții a fost ales egumen al Mănăstirii Sinai. Este pomenit de Biserica Ortodoxă în duminica a patra a Postului Mare, dar și pe 30 martie, potrivit basilica.ro. 

Datele cunoscute despre viața Sfântului nu-l disting foarte mult de alți părinți îmbunătățiți. Biografia este lăsată, însă, în plan secund de notorietatea operei lui, lucrarea „Scara”.

Citeste si: Zile cu dezlegare la peşte în Postul Paştelui 2022. Calendar ortodox

După o vreme, apăsat de povara bătrâneților, după patru ani de stăreție la mănăstirea de pe Muntele Sinai, Sfântul Ioan Scărarul, în vârstă de aproape 80 ani, a hotărât să plece din nou în singurătate la chilia sa, unde își petrecuse cea mai mare parte a vieții sale, trecând la Domnul la 30 martie 649. Sfântul Ioan Scararul mai este pomenit și în Duminica a patra din Postul Mare.

Calendar ortodox 30 martie 2022. Ce sărbătoare e miercuri?

Calendar ortodox 30 martie 2022. Ce sărbătoare e miercuri?

[Sursa foto: calendarortodox.online]

Calendar ortodox 2022 martie- sărbători

Iată calendarul ortodox pentru luna martie 2022!

1 M Sfanta Mucenita Evdochia Dezlegare la oua, lapte, branza
2 M Sfantul Teodot, Sfantul Nicolae Planas
3 J Sfintii Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc
4 V Sfantul Gherasim de la Iordan
5 S Sfantul Mucenic Conon din Isauria

6 D Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci (Sambata mortilor- mosii de iarna)- Ap. Romani XIII, 11-14XIV, 1-4Ev. Matei VI, 14-21glas 4, voscr. 4
7 L Sfintii Mucenici Episcopi din Cherson;Sfantul Mucenic Efrem, episcopul Tomisului (Lasata secului de carne)
8 M Sfantul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei
9 M † 40 de mucenici, in Sevastia Armeniei Dezlegare la ulei si vin
10 J Sfintii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton si Crescent (Zi aliturgica) Post
11 V Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului

Citeste si: Buna Vestire 2022: Pe ce dată pică sărbătoarea? Tradiţii şi obiceiuri

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

12 S Sfantul Teofan Marturisitorul; Sfantul Simeon Noul Teolog (Zi aliturgica) Dezlegare la ulei si vin

13 D Aducerea moastelor Sfantului Nichifor, patriarhul Constantinopolului; Sfanta Ipomoni (Sambata Sfintilor Cuviosi)- Ap. Evrei XI, 24-2632-40Ev. Ioan I, 43-51glas 5, voscr. 5
14 L Sfantul Benedict din Nursia (Lasata secului de branza) Post
15 M Sfantul Mucenic Agapie si cei sapte mucenici (Inceputul Postului Sfintelor Pasti. Zi aliturgica. Canonul Mare)
16 M Sfantul Mucenic Sabin Egipteanul (Zi aliturgica. Canonul Mare)
17 J Sfantul Alexie (Canonul Mare)
18 V Sfantul Chiril al Ierusalimului (Canonul Mare)
19 S Sfintii Mucenici Hrisant si Daria Dezlegare la ulei si vin
20 D Sfintii mucenici ucisi in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit (Sambata Sfantului Teodor- Pomenirea mortilor) 

21 L Sfântul Ierarh Toma, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Cuvios Serapion; Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul;

22 M Sfântul Cuvios Mucenic Eftimie; Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul din Ancira; Sfânta Muceniță Drosida, fiica împăratului Traian;

23 M Sfântul Cuvios Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui; Sfântul Cuvios Nou Mucenic Luca din Mitilini;

24 J Sfântul Cuvios Zaharia; Sfântul Ierarh Artemon, Episcopul Seleuciei; Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sfântul Cuvios Zaharia Postitorul de la Lavra Peșterilor; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Muntele netăiat”;

25 V (✝) Buna Vestire; Ap. Evrei 2, 11-18; Ev. Luca 1, 24-38

26 S Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil; Sfântul Mucenic Montanus, preotul; Odovania Praznicului Bunei Vestiri; Sfinții 26 de Mucenici din Goția; Sfânta Muceniţă Maxima, soţia Sfântului Mucenic Montanus, preotul; Ap. Evrei 10, 32-38; Ev. Marcu 2, 14-17 (Pomenirea morților)

27 D Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic; Sfântul Mucenic Filit, cu cei patru fii ai săi; Sfântul Proroc Anania; Sfânta Muceniţă Lidia; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa);
✝) Duminica a 3-a din Post  (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1 (Luarea crucii și urmarea lui Hristos); glas 7, voscr. 7

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Calendar ortodox 2022: Sărbătorile religioase şi zilele de post din fiecare lună. Pe ce dată pică Paştele 2022?

28 L Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului; Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod;

29 M Sfântul Sfințit Mucenic Chiril, diaconul; Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor; Sfântul Mucenic Iona; Sfântul Mucenic Varahisie; Sfântul Diadoh, Episcopul Foticeii;

30 M Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sfântului Pantelimon; Sfântul Cuvios Ioan Scărarul; Sfântul Proroc Ioad;

31 J Sfântul Ierarh Acachie Mărturisitorul, Episcopul Melitinei; Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei; Sfântul Mucenic Veniamin, diaconul; Cuviosul Vlasie, cel din Amorio; Sfântul Inochentie, Mitropolitul Moscovei, luminător al Siberiei şi Americii; Sfântul Ierarh Iona, Mitropolitul Moscovei și al Întregii Rusii; Sosirea icoanei Maicii Domnului la Iviron; Sfântul Ierarh Avdas;

Citeste si: Când sunt Floriile 2022: Pe ce dată pică sărbătoarea?

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si