Ca un traseu off-road arată drumul pe care trebuie să-l străbată șoferii care ajung pe pârtiile din Predeal. Accesul către domeniul schiabil se face pe o stradă cu sens unic, iar la plecare turiștii sunt nevoiți să traverseze parcă o șosea a groazei.  

Autoritățile promit remedierea problemelor, dar până atunci șoferii sunt condamnați să își distrugă mașinile.

Mașinile sunt nevoite să treacă peste gropi

Dacă pe unele porțiuni din acest drum șoferii mai pot ocoli gropile, în alte locuri sunt cratere aproape din metru în metru, așa că mașinile sunt nevoite efectiv să treacă prin aceste gropi. Mai mult decât atât, odată cu topirea zăpezii, pare că și o mare parte din asfalt a dispărut.

În timpul iernii, drumul era accesibil pentru că zăpada acoperea dezastrul. Acum însă, șoferii se crucesc ori de câte ori sunt obligați să circule pe aici. 

Citeste si: O mașină s-a ciocnit cu un tractor, apoi a ricoșat în autoturismul pe care îl depășise

"Cum vi se pare acest drum? Este dezgustător!", spun oamenii.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Îți poți distruge mașina, ceva trebuie făcut."

Citeste si: Guvernul a majorat amenzile pentru lipsa rovinietei. Cât vor plăti șoferii de acum înainte

"O să mai veniți pe aici, din nou? Probabil că nu!"

O companie de canalizare care a abandonat lucrările ar fi de vină 

În toamna anului trecut o companie a făcut lucrari la canalizare și la conductele de apă. Proiectul nu a fost insa dus la bun sfârșit din cauza iernii, așa că lucrările au fost sistate.

Citeste si: Recensământ 2022: Până când trebuie completat formularul online pe autorecenzare.insse.ro?

Marius Mateescu, viceprimar Predeal: "Acest drum este prins în programul de asfaltare, trebuia asfaltat de anul trecut, din păcate a fost întârziat de compania care face investiții în oraș, în sistemul de apă și de canal."

Citeste si: Noi schimbări în Codul Rutier. Dacă faci un gest necugetat la volan riști o amendă de 725 de lei

Cât va dura până când se va putea circula civilizat pe această șosea nu știe însă nimeni.

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si