Rugăciune înainte de împărtășanie. Taina Împărtășaniei este una dintre cele mai puternice și mai însemnate Taine ale Bisericii, iar încărcătura sa emoțională este fără egal. Iată care este  importanța Tainei Împărtașaniei, dar și când ne putem împărtăși în Postul Paștelui!

Orice bun creștin știe că trebuie să se împărtășească cel puțin o dată pe an pentru a se elibera de păcatele sufletești și pentru a-și proteja de faptele și gândurile rele.

Rugăciune înainte de împărtășanie

Rugăciune înainte de împărtășanie

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Citeste si: Paştele 2022: Când începe Săptămâna Mare şi ce nu ai voie să faci în această perioadă?

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi.

Amin

Doamne, miluiește(de 12 ori), Veniți să ne închinăm... (de trei ori), apoi Psalmul 50,Și îndată:

Canonul Sfintei Împărtăşiri

Acest canon face parte din Rânduiala Sfintei Împărtășiri.

Cântarea 1:

Irmos: Veniți, popoare, să cântăm...
Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Pâine a vieții celei veșnice să-mi fie mie Trupul Tău cel sfânt, Milos­tive Doamne, și scump Sângele Tău, și tă­mă­duire durerilor celor de multe feluri.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Învrednicește-mă, Stăpâne, pe mine, nevrednicul, să mănânc Trupul Tău cel preacurat și să beau Sângele Tău cel preascump, cu credință și cu dragoste.

Slavă...,

Întinat fiind cu lucruri netrebnice, eu, ticălosul, nu sunt vrednic să mă îm­păr­­tășesc cu preacuratul Tău Trup și cu dumnezeiescul Tău Sânge, Hris­­toase; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeiască Mireasă, ceea ce ești bună și binecuvântată, care ai odrăslit Spicul cel nearat spre mântuire lumii, învrednicește-mă ca, mân­cându-L pe Acesta, să mă mântuiesc.

Cântarea 3:

Irmos: Pe piatra credinței întărindu-mă...

Dă-mi, Hristoase, picături de la­crimi, care să-mi curățească necu­răția inimii mele, ca, fiind curățit, în cuget curat, cu credință și cu frică să vin, Stăpâne, spre împărtășirea Da­rurilor Tale.

Spre iertarea păcatelor să-mi fie mie Preacuratul Tău Trup și dum­ne­­ze­ies­cul Tău Sânge, și spre îm­păr­­tă­șirea cu Duhul Sfânt, și spre viața de veci, Iubitorule de oameni, și spre în­de­păr­tarea durerilor și a necazurilor.

Slavă...,

Doamne, învrednicește-mă să mă îm­­părtășesc fără de osândă cu prea­curat Trupul Tău și cu scumpul Tău Sân­ge, și să slăvesc bunătatea Ta.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Preacurată, ceea ce ești masă a Pâinii Vieții, care S-a pogorât de sus, pentru milă, și a dăruit lumii viață nouă, în­vrednicește-mă acum și pe mine, ne­vrednicul, să gust cu frică din Acesta și să fiu viu.

Doamne, miluiește (de trei ori).

Sedealna:

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Foc și lumină să-mi fie mie primi­rea Preacuratelor și de viață făcă­toare­lor Tale Taine, Mântui­torule, arzând ne­ghina păcatelor și lumi­nându-mă peste tot, spre cuvân­ta­rea de Dum­ne­zeu cea adevărată; că nu voi da înșelă­ciunii vrăjmașului cele sfinte, nici Îți voi da sărutare înșe­lă­toare, ci ca desfrâ­nata, căzând îna­intea Ta, și ca tâlharul, măr­tu­ri­sindu-mă, strig către Tine: Po­me­nește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Cântarea 4:

Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Întrupându-Te, Mult-milostive, voit-ai a Te da spre junghiere, ca un miel, pentru păcatele noastre. Pen­tru aceasta mă rog Ție să curățești și păcatele mele.

Tămăduiește rănile sufletului meu, Doamne, și mă sfințește tot și mă în­vred­nicește, Stăpâne, să fiu părtaș dum­nezeieștii Tale Cine celei de taină eu, ticălosul.

Slavă...

Să stăm toți cu frică și cu cutre­mur, ținând ochii inimii sus și stri­gând către Mântuitorul: Întărește-ne și ne înțe­lep­­­țește, Milostive Doamne, întru frica Ta.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Fă și mie milostiv pe Cel ce L-ai purtat în pântecele tău, stăpână, și mă păzește pe mine, robul tău, neîn­tinat și fără de prihană, ca, primind înăuntrul meu Mărgăritarul cel duhovnicesc, să mă sfințesc.

Citeste si: Săptămâna Mare 2022: Tradiţii şi obiceiuri pentru perioada de dinaintea Paştelui

Cântarea 5:

Irmos: Dătătorule de lumină...

Precum ai zis mai înainte, Hris­toase, fii acum cu smeritul robul Tău și pe­trece întru mine, precum ai fă­găduit, că, iată, mănânc Trupul Tău cel dumnezeiesc și beau Sângele Tău.

Cuvinte al lui Dumnezeu și Dum­ne­zeule, cărbunele Trupului Tău să-mi fie mie, întunecatului, spre lumi­nare, și Sângele Tău spre curățirea întinatului meu suflet.

Slavă...,

Având suflet întinat și buze necurate, nu cutez să mă apropii de Tine, Hristoase, și să primesc Trupul Tău; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Marie, Maica lui Dumnezeu, care ești sălaș scump al bunei miresme, cu rugă­ciunile tale fă-mă vas ales pentru a mă împărtăși cu Sfintele Taine ale Fiului tău.

Cântarea 6:

Irmos: Întru adâncul păcatelor...

Mintea și sufletul, inima și trupul, sfin­țește-mi-le, Mântuitorule, și mă în­vred­nicește fără de osândă, Stă­pâne, să mă apropii de înfrico­șă­toa­rele Tale Taine.

Ca, înstrăinându-mă de patimi, să am adăugirea harului Tău și întă­rirea vieții, prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.

Slavă...,

Cu frică și cu cutremur să ne apro­­piem toți de dumnezeieștile Taine ale lui Hristos și să primim adevăratul și sfântul Lui Trup și adevăratul, sfân­tul și scumpul Lui Sânge.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeule, Cuvântul lui Dum­nezeu cel Sfânt, sfințește-mă acum cu totul pe mine, cel ce vin către dumneze­ieștile Tale Taine, pentru ru­­găciunile Sfintei Maicii Tale.

Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...

Condacul:
Podobie: Cele de sus...

Să nu mă treci cu vederea, Hris­toase, pe mine, cel ce primesc Pâinea, adică Trupul Tău, și dumnezeiescul Tău Sânge, și mă împărtășesc cu Prea­­curatele și înfricoșătoarele Tale Taine, Stăpâne; să nu-mi fie mie, ticălo­su­lui, spre osândă, ci spre viața veșnică și fără de moarte.

Rugăciune înainte de împărtășanie

Cântarea 7:

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Irmosul: Chipului celui de aur...

Împărtășirea nemuritoarelor Tale Tai­ne, Hristoase, să-mi fie mie acum izvor de bunătăți, lumină, viață, nepă­­­ti­­mire și solire spre adăugirea și în­mulțirea dumnezeieștii Tale bună­tăți, ca să Te slăvesc pe Tine, Cel ce singur ești bun.

Izbăvește-mă de patimi, de vrăj­mași, de nevoi și de tot necazul, pe mine, cel ce mă apropii acum cu cu­tre­mur, cu dragoste și cu sfială, Iubi­­to­rule de oa­meni, de Tainele Tale cele nemuri­toare și dumne­zeiești, și-Ți cânt Ție: Bine ești cuvântat, Doamne, Dum­nezeul părinților noștri.

Slavă...,

Suflete al meu ticălos, suflete pă­timaș, înspăimântează-te văzând prea­­slă­­vitele Taine; lăcrimează suspi­nând și bătându-te în piept, strigă și zi: Doam­­ne, curățește-mă pe mine, desfrânatul.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos mai presus de minte, de Dum­­nezeu dăruită, ție, celei curate, mă rog acum eu, robul tău cel necurat: Pe mine, cel ce voiesc să mă apropii acum de Tainele cele Preacurate, cu­rățește-mă întru totul de întină­ciu­nea trupului și a sufletului.

Citeste si: Zile cu dezlegare la peşte în Postul Paştelui 2022. Calendar ortodox complet

Cântarea 8:

Irmos: Pe Cel ce în cuptorul cel cu foc...

Cereștilor, înfricoșătoarelor și Sfin­­­telor Tale Taine, Hristoase, și Cinei Tale celei dumnezeiești și de taină și pe mine, cel deznădăjduit, acum păr­taș a fi mă învrednicește, Dumne­ze­ule, Mân­tuitorul meu.

Către a Ta milostivire alergând, Bu­nule, cu frică strig către Tine: Pe­­­trece întru mine, Mântuitorule, și eu întru Tine, precum ai zis; că iată, în­drăz­nind spre mila Ta, mănânc Trupul Tău și beau Sângele Tău.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Mă cutremur, primind focul, să nu mă aprind ca ceara și ca iarba. O, în­fri­­­co­șă­toare Taină! O, mi­losti­vire a lui Dumnezeu! Cum eu, tină fiind, mă împărtășesc cu dumne­zeies­cul Trup și Sânge și mă fac fără stricăciune!

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Cu adevărat, Maica lui Dumne­zeu, în pântecele tău S-a copt Pâinea cea dumnezeiască a Vieții, păzind nevă­tă­mat pântecele tău cel nevinovat. Pen­tru aceasta te lăudăm pe tine ca pe hrănitoarea noastră, întru toți vecii.

Cântarea 9:

Irmos: Fiul Părintelui celui fără de început...

Bun este Domnul, gustați și vedeți; că de demult, pentru noi, precum suntem noi făcându-Se, și o dată pe Sine Părintelui Său ca jertfă adu­cându-Se, puru­rea Se jun­ghie, sfin­țind pe cei ce se împărtășesc cu Dânsul.

Cu sufletul și cu trupul să mă sfin­­țesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu Ție locaș prin îm­părtășirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul, Fă­cătorule de bine, Mult-milostive.

Slavă...,

Ca focul și ca lumina să-mi fie mie Trupul și Sângele Tău cel scump, Mân­­tuitorul meu, arzând materia pă­catului și mistuind spinii pati­mi­lor și lu­mi­nân­du-mă tot pe mine, cel ce mă în­chin Dumnezeirii Tale.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeu S-a întrupat din sân­giu­i­rile tale cele curate. Pentru aceasta te laudă pe tine, stăpână, tot neamul și te slăvește mulțimea îngerilor, că prin tine au văzut pe Cel ce stă­pâ­nește toate, luând ființă omenească”.

Alte rugăciuni înainte de împărtășanie: Psalmul 22 Al lui David, Psalmul 23 Al lui David, Psalmul 115, Rugăciunea întâi, a Sfântului Vasile cel Mare, Rugăciunea a doua, a Sfântului Ioan Gură de Aur, Rugăciunea a treia, a Sfântului Simeon Metafrastul.  

Când este bine să ne împărtășim pentru Paște?

Potrivit ritualurilor și obiceiurilor bisericești, credincioșii trebuie să se împărtășească în toate posturile din an, dacă nu, măcar în Postul Paștelui. Prin aceasta Sfinte Taine, primim din izvorul harului dumnezeiesc. În funcție de rit, este cunoscută și ca Euharistie, Împărtășanie, Cuminecătură, Cina Domnului sau Frângerea pâinii. 

Etimologia cuvântului „Euharistie” vine din limba greacă și se traduce prin „mulțumire”. Prin vinul și prin pâinea de la Sfânta Taină a Împărtășaniei, credincioșii primesc, de fapt, Sângele și Trupul Domnului, la Sfânta Liturghie.

Citeste si:  Calendar ortodox 28 martie 2022. Sărbătoare mare azi

„Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”, au fost cuvintele Mântuitorului, potrivite scrierilor bisericești. 

Pentru a ne putea împărtăși trebuie să ne spovedim. Taina Spovedaniei economiei pocăința prin care credinciosul primește de la Însuși Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite duhovnicului. Mărturisirea păcatelor în fața duhovnicului trebuie să fie completă, sinceră, mărturisită cu smerenie și cu părere de rău. 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si