Operațiunea comisarilor de la Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorilor s-a desfășurat la nivel național și au fost aplicate amenzi în valoare totală de 380.000 de lei. Controalele au vizat comercializarea ouălor, având în vedere în că într-o săptămână românii se pregătesc să sărbătorească Paștele. 

Inspectorii au găsit ouă expirate care erau comercializate

În urma celor 114 acțiuni de control, autoritățile sanitare au descoperit în anumite magazine ouă care erau expirate, neinscripționate cu data durabilităţii minimale ori murdare de excremente.

De asemenea, de la comercializare au fost retrase și ouăle sparte sau expirate și s-a dispus închiderea temporară a unui magazin dar și a unui raion specializat din alt magazin, potrivit ANPC. 

Citeste si: Anchetatorii ANPC au descoperit în magazine ouă sparte, murdare de excremente şi expirate

Controalele ANPC se vor intensifica 

Totodată, inspectorii sanitari anunță că vor intensifica în această perioadă controalele în piețe, în ceea ce privește comercializare produselor preferate de români, având în vedere că în scurt timp ne apropiem de sărbătorile pascale. 

Activitatea a fost oprită în magazinele în care au fost descoperite nereguli. Unitățile vor fi redeschise până la remedierea deficiențelor. 

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Amendă ANPC. Mucegai, rugină și mizerie în bucătăria unuia dintre cele mai mari hoteluri din Galați

Avertismentul autorităților

Comisarii ANPC trag un semnal de alarmă și spun că astftel de controale vor continua în următoarea perioadă. 

„De asemenea, comisarii ANPC au constatat că erau utilizate spaţii de depozitare improprii, cu rugină, scurgeri de conţinut, ouăle erau expuse la vânzare în vitrine frigorifice neigienizate sau deteriorate, nu era respectat regimul de temperatură indicat de producător pentru ouă crude sau fierte şi vopsite.

 

Alte probleme constatate au fost comercializarea de ouă vrac, fără afişarea informaţiilor de caracterizare prevăzute în lege (referitoare la calitate, greutate, metoda de creştere a păsărilor etc.) sau a preţului acestora, la raft; lipsa certificatului/autorizaţiei de producător, comercializarea unor ouă fără documente de provenienţă a mărfii, deficienţe privind regimul promoţiilor.”

Citeste si: Mâncare expirată, mizerie și gândaci în trei spitale din Capitală

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si