Cei doi tineri au fost plasați în arest, unul aflându-se în prezent spatele gratiilor, unde va petrece următoarele 30 de zile, iar celălalt la domiciliu, în timp ce victima lor, o adolescentă în vârstă de 14 ani, a ajuns într-un centru al Protecției Copilului, unde primește consiliere psihologică. Ororile prin care a trecut minora au ieşit la iveală, după ce videoclipurile explicite au fost postate pe rețelele de socializare, iar poliţiştii din Iaș au fost sesizaţi în acest caz.
Citeste si: Scandal monstru în trafic: Tineri amenințați cu sabia și bâta
Cazul revoltător a ajuns în atenția procurorilor DIICOT în urmă cu o săptămână. Polițiștii au reușit să-i identifice pe cei doi tineri care apăreau în imagini. Abuzurile sexuale ar fi început anul trecut, în luna aprilie, când victima avea doar 13 ani.
Trei persoane au fost audiate în acest caz, iar oamenii legii au ridicat cinci telefoane mobile pentru a colecta probe.
Cum au fost identificați cei doi agresori
,,La data de 15 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, au desfășurat o acțiune operativă, în județul Vaslui, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă și viol.
Cauza privește producerea și distribuirea unui material video cu un pronunțat caracter pornografic, prin intermediul mai multor aplicații. Întrucât
la momentul începerii cercetărilor nu se cunoștea identitatea persoanei care a produs și distribuit materialul pornografic și a persoanei vătămate, în cauză au fost demarate investigații complexe.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Povestea emoționantă a Kirei, o fetiță de 12 ani din Mariupol. A fost rănită de o mină și va fi trimisă la un orfelinat din Rusia
Identificarea persoanelor implicate s-a realizat prin utilizarea sistemului de recunoaștere facială pe baza imaginilor, de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași-Serviciul Criminalistic. Ca urmare a administrării de probe, au fost puse în executare 3 mandate de aducere, fiind ridicate 5 telefoane mobile.
Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iași a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bănuiți, unul minor și unul major. La data de 16 aprilie a.c., aceștia au fost prezentați Tribunalului Iași, instanța dispunând măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru unul dintre aceștia, iar pentru celălalt plasarea în arest la domiciliu.
Citeste si: Cine moștenește averea lui Petrică Mâțu Stoian. Avocatul familiei face noi dezvăluiri
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Persoana vătămată a fost predată în custodia reprezentanților D.G.A.S.P.C. Vaslui, pentru evaluare și consiliere.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Vaslui, Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași- Serviciul Criminalistic.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", se precizează într-un comunicat transmis de polițiștii ieșeni.
Citeste si: VIDEO| Busculadă la un concert în Capitală. Cineva a pulverizat o substanţă iritantă