Gard permanent de peste 5 metri ridicat de Polonia la frontiera sa cu Belarus
Până la acest moment, Polonia a fortificat circa 60 de kilometri din frontiera sa cu Belarusul printre o barieră permanentă.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliției, lucrările de construcţie se desfăşoară conform planului şi urmează să se încheie până la sfârşitul lui iunie.
Frontiera polono-belarusă are 418 de kilometri lungime, din care 186 de kilometri de graniţă terestră. Vara şi toamna trecută, situaţia la graniţa terestră a fost tensionată, în condiţiile în care mii de oameni au încercat să pătrundă ilegal pe acolo în UE.
Citeste si: VIDEO Crima macabră de lângă București. Persoana carbonizată și tranșată a fost lovită puternic la cap
Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a fost acuzat de Uniunea Europeană de faptul că a adus intenţionat migranţi din regiuni aflate în criză la frontiera externă a UE pentru a pune presiune pe Occident.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În ultimele săptămâni au crescut şi încercările de a trece fraudulos frontiera polono-belarusă, notează dpa. Vineri, 76 de persoane au încercat să intre în Polonia dinspre Belarus, potrivit vameşilor.
Militarii au ridicat încă din august 2021 un gard provizoriu pe secţiunile terestre ale frontierei comune pentru a îngreuna tentativele de trecere a graniţei. Acest gard dotat cu sârmă ghimpată are 2,5 metri înălţime.
De la sfârşitul lui ianuarie, gardul provizoriu a fost înlocuit cu o barieră permanentă de 5,5 metri înălţime, echipată cu senzori de mişcare şi cu camere video.
Citeste si: NATO avertizează: Va exista „o şi mai mare brutalitate” şi „distrugeri masive” comise de Rusia în Ucraina