O refugiată din Ucraina ar fi fost violată într-o pensiune din Maramureș
O refugiată din Ucraina ar fi fost violată în Sighetu Marmației. Femeia are 34 de ani, iar bărbatul 54 de ani.
O femeie de 34 de ani din Ucraina ar fi fost violată la o pensiune din Maramureș. Cazul apare fix la o lună după ce o altă refugiată ar fi fost abuzată sexual de starețul unei mânăstiri. Femeia a depus plângere la Poliție a doua zi, iar oamenii legii au început o anchetă. Victima s-a prezentat la sediul Poliției Sighet și a povestit clipele prin care a trecut. În urma incidentului, femeia a fost mutată la o altă pensiune.
Citeste si: VIDEO- O refugiată din Ucraina ar fi fost agresată de un călugăr la o mănăstire din Maramureș
Tot mai multe plângeri vin de la femeile din Ucraina sau refugiatele din țara invadată. Femeile fac plângere la Poliție împotriva bărbaților care le agresează sexual. O refugiată din Ucraina, în vârstă de 22 de ani, a reclamat la Poliţie că a fost agresată sexual în timp ce era cazată la o mănăstire din judeţul Maramureş. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă în acest sens.
„ Ieri, 17 aprilie, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi prin plângere de către o femeie de 22 de ani din Ucraina cu privire la faptul că, în perioada 13-15 martie 2022, în timp ce era cazată la o mănăstire din localitatea Petrova, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat de 55 de ani ”, a transmis, luni, IPJ Maramureş, într-un comunicat de presă.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Sursa citată a precizat că poliţiştii fac cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt şi a împrejurărilor producerii evenimentului.