Mai bine de 50 de autoturisme au acum o tentă roșiatică, in ton cu balustrada podului Otopeni. Majoritatea celor care și-au parcat aici mașina vor descoperi ce s-a intâmplat când se vor intoarce din vacanțe, pentru că oamenii care isi lasă aici autoturismele sunt in general cei care merg la aeroport dar nu vor sa plătească parcarea.
Citeste si: VIDEO- Mai mulți locuitori din Buzău au ajuns la spital cu entorse din cauza trotuarelor prost făcute
"Performanța" demnă de filmele de comedie a fost realizată de o firmă care a câștigat prin licitație publică contractul cu primăria Otopeni.. Nu este prima dată când muncitorii fac
astfel de greșeli, pentru că în trecut aceeași angajaţi zeloşi au vopsit mai multe mașini cu albastru, prin aceeași metodă. Am încercat să obținem un punct de vedere din partea primarului, însă acesta nu a răspuns.
Polițiștii au aplicat amenzi pentru mașinile parcate neregulamentar
Și pentru că un ghinion nu vine niciodată singur- la câteva minute după apelul la primărie, la fața locului au sosit polițiștii. Nu să facă vreo anchetă, ci să îi amendeze pe șoferii care s-au ales cu mașinile vopsite pentru că au parcat ilegal sub pod. Unul dintre cei amendați s-a întors la autoturism chiar în momentul în care oamenii legii completau înștiințările.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: VIDEO| Lucrare de cascadorii râsului într-o comună din Bihor. Dorel a lăsat un sat întreg fără apă potabilă
"Foarte bună! Trebuie premiați! Să li se dea un premiu pentru prostie!", spune un șofer.
Incidentul s-a viralizat imediat și a stârnit hohote de râs în mediul online.
Citeste si: VIDEO| Lucrările de modernizare de pe o stradă din Carei îi lasă pe oameni cu gura căscată! Stâlpii au ajuns să blocheze șanțul de scurgere a apei și porțile gospodăriilor
"Dacă aveți prieteni sau neamuri care au lăsat mașina sub pod la Otopeni, anunțați-i că trebuie să își schimbe talonul. Au vopsit balustrada podului și toate mașinile de sub el!", transmite un șofer pe rețelele de socializare.
Păgubiții sunt nevoiți acum să depună plângeri penale la poliție dacă vor să fie despăgubiți.