Alexandru Rafila a adăugat sunt puţine ţări care au acest vaccin şi va trebui să existe un mecanism de distribuţie al acestuia prin intermediul HERA.

Vaccinul este în cantitate redusă

" A fost doar o discuţie informală (despre achiziţionarea de vaccin- n.r.), dumneavoastră vreţi nişte răspunsuri pe care nu le are nimeni, nici la Comisia Europeană. Acest vaccin este în cantitate redusă, nu se foloseşte pentru că e vaccinul variolic, iar variola a fost o boală eradicată la nivel global.

Avem pe data de 30 mai o nouă întâlnire la nivelul HERA să putem să aflăm mai multe detalii concrete, să putem să încercăm să răspundem şi întrebărilor dumneavoastră", a menţionat Rafila.

Citeste si: Spania a înregistrat 59 de cazuri de variola maimuței. Va cumpăra vaccinuri cu ajutorul Uniunii Europene

" Nu este niciun fel de problemă legată de achiziţie, pentru că e vorba de o cantitate mică. Există o instituţie a Uniunii Europene, se numeşte HERA, care se ocupă de urgenţele de sănătate publică. Prin intermediul HERA fiecare stat membru va primi o cantitate de vaccin, nu ştiu dacă gratuit sau o va achita, dar fiind vorba de puţin vaccin, 1.000 de doze de vaccin cât am solicitat noi iniţial, nu este o procedură complicată", a spus Rafila, într-o conferinţă de presă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Discuțiile cu privire la vaccinul împotriva variolei vin după ce tot mai multe țări europene au identificat cazuri de variola maimuței

Deocamdată, România nu a identificat niciun caz de infectare cu variola maimuței. De asemenea, nu există nicio suspiciune de îmbolnăvire, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății la finalul săptămânii trecute.

Citeste si: Medicul care anunțase primul caz de "variola maimuței" în România spune că a fost agresat de polițiști

Ministerul Sănătății precizează că variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si