Exerciții militare de amploare în Belarus, lângă granița cu Ucraina
Belarus va desfăşura exerciţii de mobilizare militară în lunile iunie şi iulie în regiunea Gomel, a informat agenţia de presă de stat de la Minsk, preluată de Reuters.
Exercițiile militare de amploare au loc în regiunea Gomel care se învecinează la sud cu Ucraina, iar la est cu Rusia.
Citeste si: Zelenski este foarte îngrijorat: „În Donbas, este adunată puterea maximă de luptă a armatei ruse”
În perioada 22 iunie- 1 iulie vor fi organizate exerciţii planificate cu comisariatele militare- agenţii administrative militare- şi cu forţele armate, a informat comisarul militar al regiunii Gomel, Andrei Krivonosov.
Aliat apropiat al Rusiei, Belarus a declarat în martie că forţele sale armate nu iau parte la ceea ce Moscova numeşte "operaţiunea sa specială" în Ucraina, dar a servit drept rampă de lansare pentru miile de militari ruşi care au invadat Ucraina pe 24 februarie, declanşând o agresiune militară care continuă.
Citeste si: Consiliul European a convenit asupra celui de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
"Evenimentele de acest tip sunt organizate în mod tradiţional pentru a creşte pregătirea pentru luptă şi mobilizare a comisariatelor militare şi pentru a îmbunătăţi cunoştinţele militare şi abilităţile practice ale celor responsabili pentru serviciul militar"
a declarat Krivonosov.În perioada 28 iunie- 16 iulie va avea loc pregătirea militară a celor responsabili de serviciul militar pentru formaţiunile de apărare teritorială, a adăugat oficialul din Belarus.
Pe 26 mai, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ordonat crearea unui nou comandament militar pentru zona de sud a ţării, care este situată la graniţa cu Ucraina.
Președintele belarus Alexandr Lukașenko i-a cerut joi ministrului apărării de la Minsk să învețe din invazia Rusiei în Ucraina pentru dezvoltarea și echiparea militarilor din Belarus.
Președintele Belarusului cere constant armatei sale să tragă concluzii după luptele care se dau în Ucraina . „Operațiunea militară a Federației Ruse în Ucraina ne-a învățat multe”, a spus Lukașenko.
Armata ucraineană a spus joi că Rusia mută rachete Iskander la Brest, în Belarus, iar acestea ar putea fi folosite pentru a ținti vestul Ucrainei.