Ora 8 a anunțat momentul mult așteptat de vizitatori- deschiderea celei mai înalte șosele din țară, moment inaugurat mai devreme cu două săptămâni față de anul trecut. Din primele minute de când bariera a fost ridicată de drumari, au apărut și turiștii.

Ciobanii așteaptă turiștii

În ultimele zile, nu puțini au fost cei care au inspectat parapeții ce blocau șoseaua, nerăbdători să poată urca la munte și să scape de canicula din oraș.

Bucuria deplină au simțit-o doar cei care și-au făcut apariția după ceas.

Bucuroşi au fost și ciobanii de la stâne, care au îmbiat vizitatorii cu preparatele tradiționale. La un punct gastronomic, de pildă, tocanul de oaie a fost revelația zilei, mai ales pentru străinii curioși care s-au plimbat pe Transalpina.

Citeste si: Doi tineri din Întorsura Buzăului au pus bazele unei ferme în care cresc struți

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Mărioara Băbu, crescător de oi la stână: „Îi așteptăm cu mâncare tradițională, tocanul de oaie, bulz ciobănesc, cârnați la grătar și de-ale stânii...mămăligă,

brânză, smântână.”

Se poate circula doar între anumite ore

Pentru ca cea mai înaltă șosea din România să poată fi astăzi tranzitată, a fost nevoie de mult efort din partea drumarilor. Aceștia ne atenționează totuși că vom avea parte și de restricții de circulație.

Citeste si: Când se redeschid Transalpina și Transfăgărășanul?

Dacă vreţi să admiraţi priveliştea spectaculoasă de pe Transalpina trebuie să ştiţi că puteţi circula pe aici doar între orele 07 şi 21, şi asta pentru că încă există porţiuni de drum unde marcajele

rutiere nu sunt finalizate. Totodată, limita de viteză este de 30 km pe oră, iar masa maximă autorizată a maşinilor pe acest sector de drum nu trebuie să depășească 3,5 tone.

Citeste si: Anunțul făcut de Alexandru Rafila despre asistentele medicale. Decizia care zguduie sistemul medical

Cât privește Transfăgărășanul, considerat fratele mai mare al Transalpinei, drumul spectaculos mai are de aşteptat până să permită circulaţia şoferilor.

Șoseaua este încă în curs de deszăpezire, astfel că autoritățile trag nădejde că aceasta se va deschide până la jumătatea lui iunie.

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si