Pentru evenimentele care vor avea loc în cadrul Summitului Formatului București 9 (B9), oamenii legii au dispus o serie de măsuri și recomandări care să ajute cetățenii și participanții la trafic, pe toată durata zilei de vineri, notează Mediafax.

Citeste si: Un polițist a fost prins cu droguri la festivalul Saga. Agentul este cercetat și într-un dosar de corupție

„Autoritățile implicate au în vedere ca măsurile de securitate instituite să interfereze cât mai puțin cu activitățile cotidiene ale populației.

Astfel, pentru participanții la trafic vor fi dispuse măsuri de fluidizare a circulației și, în acest context, Brigada Rutieră București solicită conducătorilor auto să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor”, informează reprezentanții Brigăzii Rutiere.

Participanții la trafic sunt rugați să evite deplasarea pe Drumul Național 1

Șoferilor le este recomandat ca vineri, în intervalul orar 11.00 – 15.00 și 18.00 – 21.00, să evite deplasarea pe Drumul Național 1, pentru a preîntâmpina formarea eventualelor ambuteiaje.

Klaus Iohannis, președintele României, va găzdui, vineri, pe data de 10 iunie 2022, Summitul Formatului București 9 (B9), care va aceea loc la Palatul Cotroceni. La eveniment vor participa șefi de state din Formatul București, precum și a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, care va fi prezent online.

Citeste si: Președintele Poloniei îi atacă pe liderii Franţei şi Germaniei pentru că discută cu Vladimir Putin

Formatul București 9 (B9) este o inițiativă lansată de președintele României, Klaus Iohannis, și de președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianței: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.

Unde va fi restricționat traficul weekendul acesta

Traficul va fi restricționat pe anumite segmente ale Șoselei Kiseleff, de vineri până duminică, pentru “Festivalul du Bonheur”.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În perioada 10 iunie 2022, orele 20.00 – 12 iunie, orele 23.00, se va desfășura evenimentul “Festival du Bonheur”, pe Șos. Kiseleff.

Citeste si: Accident tragic în Italia. Un român de 18 ani a murit iar iubita sa se zbate între viață și moarte

Pentru buna desfășurare a evenimentului, în intervalul 10 iunie 2022, orele 20.00, până în data de 12 iunie a.c., orele 23.00, se va restricționa traficul rutier pe Șos. Kiseleff, segmentul de drum cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Str. Monetăriei, respectiv pe Str. Monetăriei.

De asemenea, în perioada 10-12 iunie 2022, va fi restricționat accesul în alveolele de pe Șos. Kiseleff, anunță Brigada Rutieră.

Iată ce rute alternative poți folosi în weekendul acesta 

- Sos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Bd.

Constantin Prezan – Piața Charles de Gaulle – Bd. Aviatorilor – Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I.C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței

- Șos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Str. Alexandru Constantinescu – Bd. Ion Mihalache – Str. Buzești – Str. Berzei.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: O adolescentă se luptă să rămână în viață, după un accident teribil pe Șoseaua Chitilei. Bărbatul care se afla la volanul mașinii era beat şi drogat

„Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier şi de prevenire a accidentelor de circulație. De asemenea, solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa”, precizează reprezentanții Brigăzii Rutiere.

Citeste si: Se strică vremea din nou. HARTA ploilor și vijeliilor anunțate de ANM


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si