Scenariul a început în urmă cu o lună, când pensionarul în vârstă de 77 de ani a observat că o persoană necunoscută, care s-a prezentat ca fiind medic, a intrat în locuinţa sa după ce purtaseră iniţial, pe stradă, mai multe discuţii despre câteva medicamente pe care ar fi trebuit să le achiziționeze dintr-o farmacie.
Medicul fals a fugit cu aproape 3.000 de lei
Bărbatul în vârstă de 35 de ani, acuzat de înşelăciune, ar fi abordat victima în vârstă de 77 de ani recomandându-se drept medic şi spunându-i că are nevoie urgent de bani
pentru a cumpăra câteva medicamente.
Citeste si: Un bătrân în scaun cu rotile a fost bătut de o ieșeancă pentru câțiva lei. Tânăra a fost arestată pentru 30 de zile
Acesta ar fi făcut victima să îi permită accesul în locuință, iar după aceea, ar fi mers împreună la un bancomat, de unde ar fi retras suma de 2.900 de lei. Victima i-ar fi remis acuzatului suma de bani, iar acesta ar fi părăsit zona în fugă.
Ce spun oamenii legi în legătură cu incidentul
,,Joi, 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Muncipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reținut un bărbat de 35 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Cercetările au fost declanșate la data de 13 mai a.c., de către Secția 24 Poliție, când un bărbat în vârstă de 77 de ani a sesizat faptul că, în aceeași zi, o persoană necunoscută, care s-a recomandat medic, a intrat în locuința sa, după
ce au interacționat pe stradă și, sub pretextul că trebuie să cumpere anumite medicamente, victima i-a remis o sumă de bani. Polițiști ai Secției 24 au demarat cercetările, identificând un bărbat, în vârstă de 35 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Cod galben de furtuni, în toată ţara, până duminică seara
În baza probatoriului administrat în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul ar fi abordat persoana vătămată pe stradă și, sub pretextul că ar fi medic și trebuie să cumpere urgent anumite medicamente, ar fi determinat victima să îi permită accesul în locuință, iar mai apoi, ar fi mers împreună la un bancomat, de unde ar fi retras 2.900
de lei. Victima i-ar fi remis bănuitului suma de bani, iar acesta ar fi părăsit zona în fugă.
La data de 9 iunie a.c., s-a pus în aplicare un mandat de percheziție, în județul Dâmbovița, la domiciliul bărbatului în cauză. Acesta a fost depistat, audiat și reținut pentru 24 de ore, ulterior magistrații dispunând măsura arestării preventive. Cercetările sunt continuate de către Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", a transmis Poliția București
Citeste si: Haos pe aeroportul Otopeni, din cauza lipsei de personal. Anulări și întârzieri de zboruri: „Suntem la minus de 10 la sută”