Iohannis a susținut că a fost decisă consolidarea sprijinului pentru Ucraina, prin adoptarea unui pachet de măsuri de asistenţă şi intensificarea sprijinului pentru parteneri, deci inclusiv pentru Republica Moldova şi Georgia.  

Iohannis consideră că Rusia este principala amenințare la securitatea nord-atlantică 

„Am terminat prima sesiune a Summitului NATO şi iată deja avem ştiri foarte importante pentru naţiune, cum se spune.

A fost o reniune cu o profundă însemnătate pentru Alianţă, dar şi pentru România. Punctul central a fost invazia Rusiei pe teritoriul Ucrainei. Am adoptat decizii de importanţă majoră, împreună cu ceilalţi aliaţi. Am decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina, prin adoptarea unui pachet de măsuri de asistenţă. Am adoptat un nou Concept Strategic al NATO pentru următorii 10 ani. România a fost primul stat aliat care a susţinut necesitatea unui nou document pragmatic aliat şi iată că astăzi acest nou document a fost aprobat”, a anunţat preşedintele Iohannis, miercuri, după participarea la Summitul NATO de la Madrid.

Citeste si: Marea Britanie a pregătit un nou pachet de sancțiuni pentru Ucraina

El a mai anunţat că a fost decisă consolidarea „pe termen lung postura aliată de descurajare şi apărare pe Flancul Estic”.

România va intensifica sprijinul pentru Republica Moldova și Georgia

„E un demers absolut necesar pe care l-am solicitat noi insistent în toate discuţiile la NATO, dar şi Alianţi.

Am hotărât un cadru care să răspundă eficient tuturor ameninţărilor. Am decis intensificarea sprijinului pentru parteneri, deci inclusiv pentru Republica Moldova şi Georgia. Toate aceste decizii răspund unei solicitări majore făcută de noi, de România. Acest Summit reprezintă una din cele mai semnificate reuniuni aliate din ultimii ani în ceea ce priveşte rezultatele pentru România. Toate obiectivele pe care ni le-am propus au fost atinse şi rezolvate în sensul solicitat şi sperat de noi.
Acesta este rezultatul unei munci în echipă, o muncă pentru care vreau să adresez mulţumiri tuturor celor implicaţi”, a completat şeful statului.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Norvegia trimite în Ucraina trei sisteme de lansatoare de rachete multiple

„În ceea ce priveşte Conceptul Strategic, este puternic ancorat în realitate”, a precizat Iohannis.

„Rusia e definită ca principală ameninţare la securitatea nord-atlantice. Mai mult, am reuşit să avem, o reconfirmare puternică a importanţei strategice a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică. Pentru prima dată Marea Neagră e menţionată într-un Concept Stategic al NATO”, a adăugat preşedintele Klaus Iohannis. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si