Epidemiologul Octavian Jurma spune că România se va confrunta cu 10.000 de cazuri de Covid pe zi
Epidemiologul Octavian Jurma a dezvăluit că în următoarele săptămâni cazurile de Covid-19 vor crește semnificativ.
Octavian Jurma a vorbit despre valul 6 de Covid și avertizează populația la creșterea numărului de infectări, asta după ce, în ultima perioadă, cazurile s-au dublat.
"Din păcate, aşa cum s-a văzut, creşterea care a debutat acum patru săptămâni a continuat şi nu numai atât, dar s-a şi accelerat. Săptămâna trecută, numărul de cazuri s-a dublat faţă de săptămâna precedentă, iar numărul de internări a crescut în rândul minorilor, a început să crească mai devreme, peste 60% pe săptămână, şi în rândul adulţilor avem, de asemenea, o creştere accentuată.
Citeste si: Un nou val COVID-19 pune spitalele din România la grea încercare
Asta înseamnă că, dacă pandemia va continua în acelaşi ritm, aşa cum a avertizat şi ministrul Sănătăţii, ne putem aştepta la numerele pe care le-am văzut în valul 5 Omicron din care am ieşit în luna martie, şi săptămâna aceasta, care va debuta, mă aştept să vedem cazuri în medie de peste 2000 pe zi ceea ce înseamnă că e posibil ca săptămâna viitoare să vedem şi peste 4000 de cazuri pe zi, având în vedere că se trece la raportarea zilnică.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Explozie de cazuri de COVID-19 în România. Ministerul Sănătății va relua bilanțul zilnic al cazurilor
Vârful anunţat, de 10.000 de cazuri, s-ar putea să îl vedem chiar la sfârşitul lunii iulie, ceea ce înseamnă că una din două: fie acesta va fi un vârf sau un platou înalt, cum am mai văzut în 2020, fie de o scădere şi un posibil nou val de toamnă",
a declarat Octavian Jurma.Prognoza Ministerului Sănătății arată că vârful pandemic ar putea fi în august, atunci când e și vârf de sezon estival.
Citeste si: Un nou focar de COVID în judeţul Timiş. Trei pacienți testați pozitiv la Spitalul Județean Timișoara