Accidentul a avut loc marți, 12 iulie 2022, pe strada Cocorilor din municipiul Arad.

Cei doi polițiști au fost transportați la spital

„Un autoturism condus de un cetățean belgian de 35 de ani, care se deplasa pe Strada Cocorilor, sens de mers P-ța UTA-str. dr. Aurel Ardelean (fosta Pădurii), a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Arad.

Doi oameni ai legii au ajuns la spital, după ce un belgian a lovit o mașină a Poliţiei Locale Arad

Citeste si: Noi detalii în cazul celor două turiste ucise de rechin în Egipt! Femeile ar fi fost atacate de același exemplar

În urma impactului, șoferul și pasagerul celui de-al doilea autoturism au fost transportați la spital, în vederea evaluării stării lor.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Cei doi bărbați sunt polițiști locali, aflați în serviciu”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Arad, potrivit Mediafax.

Citeste si: Ilfovenii sunt sfătuiți să poarte mască de protecție în spațiile aglomerate. Incidența COVID-19, aproape de 2 la mie în județ

Niciunul dintre participanții la trafic nu consumase alcool.

Oamenii legii din departamentul rutier continuă cercetarea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

Citeste si: Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu! Un actor a fost trimis acasă cu arsură de cornee


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si