VIDEO - Bicicletele și trotinetele ar putea fi interzise pe străzile din centrul istoric din Brașov
Autoritățile locale vor să propună interzicerea bicicletelor și trotinetelor electrice pe străzile din centrul istoric al Brașovului.
Bicicliștii și trotinetiștii au produs numeroase accidente soldate cu rănirea pietonilor, iar acum autoritățile locale vor să facă străzile din zona centrului istoric mai sigure.
Reprezentanții Poliției Locale Brașov vor propune Comisiei de Circulație din cadrul primăriei montarea unor indicatoare care să îi avertizeze pe brașoveni, dar și pe turiști, că circulația pe bicicletă sau trotinete va fi interzisă pe arterele unde sunt montate multe terase, iar traficul pietonal este intens.
,, În prezent sunt indicatoare care interzic mersul pe bicicletă pe strada Republicii. Propunerea Poliţiei Locale Braşov va fi ca astfel de indicatoare să fie montate şi pe alte artere, precum str. Michael Weiss, str. Sfântul Ioan, str. Mihail Sadoveanu, str. Apollonia Hirscher sau str. Postăvarului ”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Autoritățile spun că bicicliștii și trotinetiștii vor putea circula pe carosabil, pe străzile cu acces auto, având în vedere că limita de viteză pentru autoturisme este de 50 de kilometri pe oră în zona centrală.
Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică un proiect prin care reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Fără căști, telefon mobil și cu echipament de protecție. Așa va trebui să mergem cu trotineta electică, potrivit unui proiect al Primăriei.
Mai mult, cei care folosesc acest mijloc de transport nu vor mai avea voie să intre în parcuri.Citeste si: Un tânăr pe trotinetă electrică a "spulberat" o fetiță de 1 an și 6 luni
De asemenea, trotinetele nu vor mai putea fi parcate la voia întâmplării.
În prezent, parcarea trotinetelor într-un loc în care poate încurca circulația rutieră este sancționată cu o amendă de până la 400 de lei.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.