Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce este interzis în aceasta perioadă
Postul Adormirii Maicii Domnului începe în fiecare an pe 1 august si are o durată de doua săptămâni. Iată ce nu este bine să faci în perioada postului!
Postul Adormirii Maicii Domnului. Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. În cazul în care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasă sec în seara zilei de 30 iulie si postul începe pe 31 iulie.
În Postul Sfintei Maria, creștinii sunt îndemnați să se roage mai mult, să se spovedească pentru a obține iertarea păcatelor și să facă mai multe fapte bune, fără să aștepte ceva în schimb.
Conform calendarului creștin-ortodox, data când începe postul Adormirii Maicii Domnului 2022 este 1 august, iar anul acesta pică într-o zi de luni.
Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante posturi de peste an care îi pregătește pe credincioși pentru cele două sărbători ale lunii august: Shimbarea la față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Postul Sfintei Marii începe în fiecare an, în prima zi din luna august și se încheie după săptămâni. Postul se termină cu o zi înainte de Adormirea Maicii Domnului, adică pe 15 august.
Citeste si: Sfânta Teodora 2022: Pe dată se sărbătoreşte? Mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani!
Data la care începe postul Adormirii Maicii Domnului 2022 cât și durata au fost stabilite abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ținut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august
și să dureze 14 sau 15 zile, până la Sărbătoarea Adormirii (15 august).Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Acest post are doar o zi în care este dezlegare la pește, la sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, care pică sâmbătă, 6 august 2021. În rest, credincioșii nu trebuie să consume carne, ouă și lapte.
Citeste si: Rugăciunea către Sfântul Pantelimon: Are puteri tămăduitoare
Este un post care îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).
În Postul Sfintei Marii nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.
Citeste si: Schimbarea la față a Domnului. Ce semnificație are această sărbătoare pentru creștini
Tot de în postul Sf. Marii nu se doarme pe prispa casei și este interzis scăldatul în apele râurilor, fiind spurcate de cerbi.
Tot în post, nu trebuie să se cânte si să se danseze.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Tradiția mai spune că în Postul Adormirii Maicii Domnului Marii nu se bea alcool și nu se fumează.
În unele zone din România, oamenii nu aprind focul cu două zile înainte de Sfânta Maria Mare. Cine nu respectă tradiția, riscă să se îmbolnăvească sau să le ia foc acareturile.
Citeste si: Lăsatul Secului pentru postul Sf. Marii 2022: Ce trebuie să faci în această zi?