Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că a fost anunţat, prin Ambasada României din Republica Bulgaria, despre un accident rutier care a avut loc ieri, în data 8 august 2022, la ora 13.30, în Bulgaria, între localităţile Tsarichino şi Kremena, în care au fost implicate trei autoturisme, dintre care două înmatriculate în România, notează  news.ro.

"Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile locale, în urma accidentului, două persoane de cetăţenie română au fost rănite, iar alte două persoane, de altă cetăţenie, au decedat.

În accident au mai fost implicaţi alţi patru cetăţeni români, care nu au suferit leziuni sau alte vătămări",  a transmis MAE.

Citeste si: 3 vedete din România care s-au trezit cu conturile de social media sparte. Ce au postat atacatorii

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Ambasadei României la Sofia au cerut autorităţilor competente locale, în regim de urgenţă, informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor implicate în accident, fiind în contact cu reprezentaţii poliţiei şi cu cei ai unităţii medicale din Bulgaria unde sunt spitalizaţi cei doi cetăţeni români răniţi.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Din informaţiile obţinute de la reprezentanţii spitalului, cele două victime, cetăţeni români, se află în stare gravă, internate la terapie intensivă, respectiv chirurgie, fiind luate toate măsurile necesare pentru acordarea asistenţei medicale specifice", a mai precizat MAE.

Mai mulți români au fost implicați într-un accident în Bulgaria

Totodată, MAE a mai spus că autorităţile locale bulgare au deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul.

"Până în acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost înregistrate solicitări de asistenţă consulară din partea familiei persoanelor afectate. Personalul consular efectuează, totodată, demersurile necesare pentru identificarea şi notificarea familiilor din România ale persoanelor rănite în urma accidentului",   au precizat reprezentanţii ministerului.

Citeste si: După caniculă, vin furtunile! Judeţele afectate de instabilitatea atmosferică

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

MAE a amintit că românii pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Citeste si: Un microbuz a intrat în plin într-o remorcă în Județul Constanța. Este vorba de mai multe victime


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si