Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Vatra Dornei, care se afla la volanul unei autoutilitare, a accidentat uşor o maşină parcată regulamentar. Șoferul păgubit a chemat solicitat imediat intervenția oamenilor legii.
Agenții ajunși la fața locului au încercat să aplaneze conflictul, care între timp a degenerat. Bărbatul în vârstă de 37 de ani nu a dorit să se pună testelor nici în faţa poliţiştilor şi nici să fie condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Oamenii legii l-au ridicat şi l-au condus la secţie.
Citeste si: Klaus Iohannis, premierul Ciucă și ministrul Sorin Cîmpeanu, mesaje pentru elevi în prima zi de școală. Ce se schimbă în anul școlar 2022-2023
În urma verificărilor efectuate la secție, poliţiştii au descoperit că bărbatul în vârstă de 37 de ani nici măcar nu deţinea un permis de conducere.
Niciunul dintre cei doi bărbați nu avea permis de conducere
"După efectuarea verificărilor în bazele de date s-a constatat ca şoferul nu deţine nici permis de conducere, astfel încât s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuz recoltare probe biologice de sânge. Poliţiştii au dispus reţinerea pe baza de ordonanţa pentru 24 de ore a şoferului de 37 ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava", au transmis printr-un comunicat polițiștii din Vatra Dornei, citați de Agerpres.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Păgubitul le-a povestit prietenilor săi ceea ce s-a întâmplat cu mașina sa, iar unul dintre aceştia a hotărât să-i facă chiar el dreptate.
În acest fel, un tânăr în vârstă de 23 de ani s-a deplasat la domiciliul șoferului în vârstă de 37 de ani, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi a dat foc autoutilitarei.
Citeste si: Incident dramatic în Vaslui: Un copil de 6 ani a fost cuprins de flăcări. Băiețelul a aruncat o sticlă de benzină pe foc
"Întrucât din primele verificări s-a concluzionat că focul a fost generat intenţionat prin folosirea unei substanţe inflamabile de aprindere, s-au dispus de îndată măsuri pentru identificarea autorilor.
După corelarea datelor obţinute investigativ de poliţişti, în mai puţin de trei ore s-a reuşit identificarea autorului. Astfel, s-a stabilit că proprietarul maşinii tamponate avariate a relatat cele întâmplate către doi prieteni ai săi, unul dintre aceştia deplasându-se în zonă şi incendiind în mod intenţionat autoutilitara care produsese incidentul", se mai precizează în comunicatul poliţiei.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Oamenii legii l-au reţinut şi pe tânărul în vârstă de 23 de ani şi fac acum cercetări pentru a stabili dacă acesta, la rândul său, avea un permis valabil.
Şi acesta a refuzat recoltarea de probe biologice.
Citeste si: Tragedie în Iași. Un bărbat s-a înecat chiar sub ochii prietenilor atunci când făceau grătar