Compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat, marţi, că sistează toate zborurile programate a pleca de pe aeroporturilor din România, până luni, 12 septembrie 2022, acuzând Ministerul Mediului că a pus poprire pe toate conturile companiei Blue Air Aviation.

Blue Air sistează toate zborurile programate până luni

”Datorită unei situaţii neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe aeroporturilor

din România, până Luni, 12 septembrie 2022”, anunţă Blue Air.

Pe site-ul aeroportului Henri Coandă zborurile au fost anulate.

Ce au transmis reprezentanții companiei

Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Româm, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:

- Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

- Creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății);

Citeste si: VIDEO- Protecția Consumatorilor a aplicat amenzi de 35.000 de lei pentru importatorii și distribuitorii de pește din București și Ilfov

- Blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5

ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”,  susțin reprezentanții companiei.

Citeste si: VIDEO- Scandalurile de pe aeroporturi continuă. Pasagerii sunt extrem de revoltați: "Ne-au dat un voucher de 35 de lei"

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Reprezentanţii Blue Air mai spun că ”declaraţiile şi acţiunile iresponsabile ale unui reprezentant al statului român, precum şi decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societăţii, au adus Blue Air in situatia nedorita de a isi reduce operaţiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor şi al obţinerii autorizaţiilor necesare în vederea discuţiilor cu investitorii”.

Citeste si: Blue Air va contesta în instanță amenda de 2 milioane de euro. Compania acuză ANPC de incompetență și abuz în serviciu

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi. În cei 17 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si