Tichete sociale elevi 2022:  În anul școlar 2022-2023, elevii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial cu o situație materială mai puțin bună vor beneficia de tichete educaționale pe suport electronic. Acestea au valoarea de 500 de lei.

Tichetele sociale au ca scop cumpărarea rechizitelor și materialelor școlare. 

În anul școlar care a trecut, 235.000 de elevi care riscau să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale au beneficiat de carduri sociale cu care să cumpere rechizite și haine pentru școală. 

Când se depun cererile?

Tichetele sociale trebuie depuse începând cu prima zi de cursuri la școală, 5 septembrie, lista cu beneficiarii urmând să ajungă la Ministerul Educației pe data de 23 septembrie. Data la care vor intra banii pe carduri nu a fost specificată.

„Urmează ca Inspectoratele școlare să primească informații referitoare la normele de aplicare pentru 2022-2023”, a transmis Inspectoratul Școlar al Municipiului București pentru Edupedu.ro.

Unde se vor depune cererile?

Cererile se vor depune la primărie (în cazul preșcolarilor), fie la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul (în cazul elevilor de clase primare și gimnaziu). EduPedu.ro anunță că va reveni cu un model de cerere când va fi transmis de autorități.

„Preșcolarii înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr.

248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Legea nr. 248/2015 stabilește ca fiind familii defavorizate acele familii care au venitul lunar pe membru de familie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură înseamnă 298 de lei).

La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară solicitării stimulentului educațional.” , se arată în comunicatul de la Federația Națională a Părinților.

Cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar se întocmesc de reprezentantul familiei și se înregistrează, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința familia, în luna imediat următoare îndeplinirii condițiilor de acordare.

Citeste si: VIDEO- Tichete sociale pentru rechizite pentru copiii din familii nevoiașe. Începând de când trebuie depuse cererile

„Elevii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Legii nr. 126/2002.

Legea nr. 126/2002 stabilește că pot beneficia de acest sprijin elevii care se află în întreținere familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut

pe țară (salariul minim brut în 2022 este 2.550 RON, 50% reprezintă 1.275 RON).

La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna iulie a anului în care se face solicitarea.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar se întocmesc de reprezentantul familiei și se depun, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul, în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar (5 septembrie pentru anul școlar 2022-2023).”, se mai arată în comunicatul de la Federația Națională a Părinților.

Prin lege, familie se înțelege:
„soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună;
bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și se gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială;
persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta”, după cum se prezintă în comunicatul de la Edupart.

Citeste si: Mesaje pentru prima zi de grădiniță. Copilul tău are nevoie de o încurajare pe acest drum nou

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si