Fetiță de 11 ani, lovită de o mașină a poliției pe trecerea de pietoni, la Vaslui
O fetiță de 11 ani din municipiul Vaslui a fost lovită pe trecerea de pietoni, luni 12 septembrie, de o mașină de poliție. Din fericire, fetița nu a suferit răni care să-i pună viața în pericol, dar a ajuns totuși la spital pentru investigații suplimentare.
Author: Sorin Negru luni 12 septembrie 2022 , 18:04
Accidentul a avut loc în municipiul Vaslui pe trecerea de pietoni situată în apropierea fostei fabrici de prelucare a laptelui ICIL, informează presa locală.
Potrivit martorilor, polițistul aflat la volan ar fi fost atent la telefonul mobil din mână, iar fetița, o vasluiancă de 11 ani, ar fi încercat să traverseze strada în fugă, conform Vremea Noua.
Polițistul de 34 de ani, testat dacă a consumat băuturi alcoolice
După o primă evaluare la fața locului, victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru mai multe investigații medicale.
Între timp, colegii polițistului implicat în accident au efectuat cercetarea la fața locului. De asemenea, l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, iar testul a ieșit negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal mai ales că polițistul aflat la volanul autospecialei de poliție nu se afla în misiune.
Evenimentul rutier a produs zarvă printre polițiști mai ales că imaginea celor de la Rutieră a avut mult de suferit pe fondul ultimelor accidente rutiere cu victime, petrecute în județul Vaslui.
Ce a transmis IPJ Vaslui
„Am fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în urma căruia o minoră, de 11 ani, ar fi fost acroşată, în zona unei treceri de pietoni, amplasată în proximitatea intersecţiei străzilor Ştefan cel Mare cu Decebal din municipiul Vaslui. În urma evenimentului rutier, în care a fost implicată o autospecială a IPJ Vaslui, a rezultat vătămarea uşoară a minorei, din municipiul Vaslui, care a fost transportată la spital pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul autospecialei, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui, potrivit Agerpres.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.