Un șofer a rămas fără permis după ce a fost prins cu 231 de kilometri pe oră pe Drumul Expres 12
Un român a rămas fără permis pe Drumul Expres 12. Acesta circula cu viteza de 231 de kilometri pe oră, potrivit News.ro
Șoferul a fost prins de poliţiştii din Olt în timp ce circula cu viteza de 231 de kilometri pe oră pe Drumul Expres 12, el fiind lăsat fără permis de conducere pentru patru luni şi amendat cu 1.450 de lei.
Citeste si: Brașov: opt mașini au fost avariate în urma unui incendiu
„La data de 21 septembrie 2022, în jurul orei 10:00, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice, au depistat în trafic, pe Drumul Expres 12, în afara localității Piatra-Olt, un autoturism care circula cu viteza de 231 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 km/h”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
La volanul autoturismului, polițiștii au observat un bărbat în vârstă de 40 de ani din municipiul Craiova, județul Dolj. Bărbatul a fost amendat cu 1.450 de lei, iar permisul i-a fost reținut pentru o perioadă de 120 de zile.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Bucureștenii sunt deranjați pe timpul nopții din cauza zgomotelor din trafic: raliuri, curse între șoferi ori motocicliști, claxoane nejustificate. Până de curând, aceștia nu au fost trași la răspundere de Poliția Rutieră.
Lucrurile par să evolueze în bine pentru locuitorii Capitalei, astfel încât calvarul prin care trec mii de cetățeni să ia sfârșit, după intrarea în vigoare a unui nou proiect de Hotărâre al Primăriei generale.
Potrivit Proiectului de hotărâre privind diminuarea zgomotului produs de traficul auto din Municipiul București , pus în dezbatere publică marți 20 septembrie, se urmărește minimizarea efectelor nocive asupra sănătății umane și mediului înconjurător. Primăria Capitalei propune mai multe acțiuni pentru reducerea poluării fonice pe timpul nopții.
Citeste si: Un TIR încărcat cu deșeuri a luat foc pe autostrada A1