Prim-ministrul Nicolae Ciucă efectuează, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier japonez, Shinzo Abe.

Ce au discutat premierii României și Japoniei

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că România și Japonia urmăresc ridicarea relațiilor dintre ele la nivelul Parteneriatului Strategic.

Acest demers este "un act politic oportun în actualul context internațional" și materializează "viziunea remarcabilă" a fostului prim-ministru Shinzo Abe, în sfera politicii externe, a mai spus premierul României.

Citeste si: Vladimir Putin, întâlnire de urgență cu Lukașenko. Unde s-a ascuns liderul de la Kremlin cu valiza nucleară la el

“România este profund angajată să dezvolte relațiile cu Japonia la nivelul Parteneriatului Strategic, simbol al recunoașterii legăturii speciale dintre țările noastre, precum și al potențialului semnificativ de dezvoltare bilaterală. Suntem pregătiți să convenim asupra momentului cel mai potrivit pentru semnarea Acordului de Parteneriat Strategic, odată ce documentul va fi finalizat”, a subliniat șeful Executivului român.

Japonia este între principalii parteneri ai României în Asia, atât politic, cât și economic, spune Nicolae Ciucă. Oficialul român a apreciat contribuția valoroasă a Japoniei "la tranziția și modernizarea țării noastre în ultimii 30 de ani".

România și Japonia, un viitor Parteneriat Strategic 

Un punct important al întrevederii a vizat componenta de securitate si apărare, unul din cei patru piloni de cooperare ai viitorului Parteneriat Strategic.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În acest context, premierul a menționat că, asemenea Japoniei, România este angajată respectării democrației, statului de drept, ordinii internaționale bazată pe reguli si apărării păcii și stabilității.

Citeste si: Premierul Nicolae Ciucă, anunț despre bugetul pe 2023. Cu cât cresc salariile și pensiile

România susține cooperarea între NATO și Japonia pe toate dimensiunile relevante și se opune ferm oricăror încercări unilaterale de schimbare a status quo-ului internațional, mai ales prin forță, a arătat premierul Nicolae Ciucă.

Convorbirile la nivelul celor doi prim-miniștri s-au concentrat și asupra colaborării economice, având în vedere că Japonia este cel mai mare investitor asiatic în România.

premierul ciuca japonia

Întrevedere în trei la Tokyo

[Sursa foto: Guvernul României]

“Dinamica recentă a contactelor noastre bilaterale este foarte încurajatoare. Am încredere că oportunitățile oferite de România pentru investiții în domeniile energiei verzi, infrastructurii de înaltă calitate și inovației, producerii energiei nucleare, producției de hidrogen verde și a unor componente optice necesare proiectului Laserului de la Măgurele, dar și continuarea proiectelor aflate acum în derulare- linia de metrou către Aeroportul București, podul suspendat peste Dunăre, linia ferată cu ecartament european Pașcani- Iași- Chișinău – vor pune în valoare potențialul de dezvoltare a relațiilor noastre economice și vor atrage noi tehnologii”, a afirmat premierul Ciucă.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Conform Executivului român, premierul nipon, Fumio Kishida, a apreciat prezența, la Tokyo, a premierului Romaniei și l-a asigurat de întreg sprijinul pentru încheierea Parteneriatului Strategic și consolidarea colaborării bilaterale, inclusiv pe plan extern, în contextul regional si internațional ce necesită protejarea democrației și a statului de drept.

Cu ce țări are România parteneriate strategice 

România are mai multe parteneriate strategice și relații speciale cu țări din Europa, Asia sau continentul american.

Potrivit MAE, pe lista țărilor cu care avem parteneriate strategice se află: SUA, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Coreea de Sud, Turcia, Ungaria, Polonia, Moldova, dar și Republica Azerbaidjan.

Cu Japonia, România are în prezent o relație specială, stabilită în anul 2002, cu ocazia vizitei Preşedintelui României la Tokyo.

În contextul vizitei la Bucureşti a premierului nipon Shinzo Abe din 2018, s-a luat decizia ridicării relaţiilor bilaterale la nivelul unui Parteneriat Strategic.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si