Acoperământul Maicii Domnului 2022. Când se sărbătorește anul acesta? Este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei
Acoperământul Maicii Domnului 2022. Iată când se va sărbători în acest an Acoperământul Maicii Domnului și care este, de fapt, semnificația acestei sărbători importante pentru creștini!
Acoperământul Maicii Domnului 2022. Această sărbătoare mai este cunoscută în popor și sub numele de Porcoave, care vine de la cuvântul slavon “pocrov” și semnifică acoperământ al pământului cu brumă sau zăpadă.
Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea cu care se încheie cele două luni ale anului, august și septembrie, perioadă în care este cinstită Maica Domnului.
Când se sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului 2022?
Acoperământul Maicii Domnului are loc pe 1 octombrie 2022. Sărbătoarea amintește de apariția Sfintei Fecioare Maria în cartierul Vlaherne din Constantinopol în secolul al X-lea.
Tradiția creștină spune că la finalul vieții Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos și cu ucenicul său, Sf. Epifanie au văzut-o pe Fecioara Maria cu Sf. Ioan Botezătorul alături de mai mulți sfinți și îngeri, în timp ce participau la o slujbă la Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne.
Biserica palatului din Vlaherne avea mai multe relicve ale Fecioarei Născătoare de Dumnezeu: cămașa, acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.
Se spune că Maica Domnului a intrat în biserică până la jumătate, a îngenuncheat, iar fața ei era cuprinsă de lacrimi, rămânând multă vreme în rugăciune. Și-a ridicat apoi vălul și l-a întins peste popor pentru a-i ocroti pe oameni.
Tradiții și obiceiuri ce trebuie respectate de Acoperământul Maicii Domnului
În unele zone din țară se crede că părul care se taie la sărbătoarea Acoperământulul Maicii Domnului rămâne conectat cu corpul și de aceea nu se arde și nu se aruncă, fiindcă poate fi luat de vrăjitoare sau de oamenii
care se ocupă cu lucruri obscure.
În această zi de sărbătoare gospodinele trebuie să își servească rudele cu plăcintă de post, de mere sau dovleac.
Totodată, se spune că fetele care se roagă în această zi de mare sărbătoare sunt cuprinse de puterea divină, iar părul lor va fi lung și sănătos.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești în această zi de sărbătoare
„O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale.
Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul, dacă tu, Stăpână, nu-L vei milostivi asupra noastră. Ție toate sunt cu putință de la Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstorilor noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; soților, dragoste și înțelegere; fiilor, ascultare; asupriților, răbdare; asupritorilor,
frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.
Așa, Doamnă Preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.