Scenele de coșmar prin care a trecut românul au avut loc noaptea trecută, pe Corso Malta, Napoli, Italia. Acolo, turistul român a fost rănit de un foc de armă, în timpul unei tentative de jaf.
Românul a ajuns la spital după altercația cu hoții
Conform reconstituirii realizate de carabinierii companiei Poggioreale, hoții ar fi îndreptat o armă spre turistul român în vârstă de 49 de ani, pentru a-i lua ceasul Rolex pe care îl avea la încheietura mâinii.
În momentul în care bărbatul a ripostat, infractorii ar fi tras un foc de armă de la distanță, rănindu-l pe bărbat în piciorul drept.
Citeste si: Ana-Maria a fost ucisă cu sânge rece de iubitul ei. Tânăra era însărcinată
Românul în vârstă de 49 de ani a fost internat și ținut sub observație la spitalul Cardarelli din Napoli, iar medicii au informat că acesta se află în afara oricărui pericol.
În aceste momente, oamenii legii efectuează cercetări pentru a da de urma autorilor tentativei de jaf, a transmis presa locală.
Nu este prima alarmă de jaf din Napoli
Mai multe jafuri au avut loc în ultimele zile, iar consilierul regional, Francesco Emilio Borrelli s-a gândit să ridice un semnal de alarmă pentru locuitorii și turiștii din Napoli.
Citeste si: Alertă în Italia: vulcanul Stromboli a erupt
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
"Criminalitatea continuă să se răspândească exponențial pe întreg teritoriul. Furturile și tâlhăriile sunt la ordinea zilei și nici măcar nu mai fac zgomot, iar acest lucru este îngrijorător. Normalitatea ar trebui să se bazeze pe securitate, liniște și, mai ales, pe legalitate, în timp ce astăzi ordinea lucrurilor a fost subminată.
Este nevoie urgentă de a pune totul la loc, iar pentru aceasta este necesar să se pună în aplicare, cât mai curând posibil, un nou plan de siguranță cu mai mulți agenți pe șosele și o extindere a rețelei de supraveghere video, fără a uita că trebuie pus în aplicare Gamfare, astfel încât infractorul trebuie să intre în închisoare și să plătească pentru o perioadă lungă de timp.”,
a mai notat presa italiană.
Citeste si: Un bărbat cercetat pentru o tentativă de omor, comisă în 2012, a fost prins de Poliția Capitalei