Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat vineri că efectuează cercetări, asupra unei rețele de traficanți de droguri, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat.

Rețeaua ar fi fost inițiată chiar de un bărbat aflat în penitenciar. Drogurile, erau expediate şi primite pe fragmente de hârtie impregnate, fiind ulterior distribuite deţinuţilor.

Citeste si: Percheziţii domiciliare pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în trafic de droguri

DIICOT cercetează o rețea de traficanți de droguri inițiată de un bărbat aflat în penitenciar. Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant.

DIICOT efectuează cercetări

„La data de 13.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a patru inculpați și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de un alt inculpat, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, introducerea în țară de droguri de risc și de mare risc și efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, a transmis vineri DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Citeste si: Doi tineri au fost arestaţi preventiv după ce ar fi vândut droguri şi ar fi agresat două persoane pentru a-şi modifica declaraţiile date în cadrul anchetei

DIICOT cercetează o rețea de traficanți de droguri inițiată de un bărbat aflat în penitenciar. Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant.

Cum a luat naștere grupul infracțional și cum opera acesta

În luna noiembrie a anului 2021, unul dintre inculpați, care se afla în executarea unei pedepse cu închisoarea, a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat, din care au făcut parte și ceilalți inculpați, care a avut drept scop efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„În realizarea scopului grupului infracțional organizat, au fost procurate, transportate, expediate și primite prin intermediul corespondenţei fragmente de hârtie impregnate cu substanţe psihoactive noi, care, ulterior, au fost distribuite şi vândute în vederea consumului persoanelor private de libertate, aflate  în executarea unor pedepse în mai multe penitenciare din România”, se mai arată în comunicatul de presă.

Citeste si: Asasinarea sefului antidrog, întreruptă de procurorii DIICOT. Conversația dintre părțile implicate în actul potențialei ucideri

DIICOT cercetează o rețea de traficanți de droguri inițiată de un bărbat aflat în penitenciar. Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant.

Unul dintre inculpați a fost prins în flagrant

De asemenea, joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți au prins în flagrant pe unul dintre inculpați, după ce acesta a ridicat, de la o firmă de curierat , un colet expediat din Spania în care se afla disimulată cantitatea de aproximativ 50 de grame de cocaină.

Activitatea a fost urmată de punerea în aplicare a 5 mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate o cultură de 10 plante de canabis, recipiente conţinând muguri de canabis, cântare electronice de precizie, grinder, precum şi sumele de 5.985 de lei, 200 de euro şi 1.500

de dolari americani. 

Citeste si: Sentința primită de Gheorghe Dincă ridică suspiciuni! Familia Luizei Melencu nu are de gând să stea cu mâinile în sân: "Nu a fost administrată nicio probă pentru aflarea adevărului"

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

DIICOT cercetează o rețea de traficanți de droguri inițiată de un bărbat aflat în penitenciar. Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant.

DIICOT cercetează o rețea de traficanți de droguri inițiată de un bărbat aflat în penitenciar. Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant.

În cursul zile de vineri urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți cu propunere de arestare preventivă a celor 4 inculpați față de care s-a dispus măsura reținerii.

Citeste si: Un bărbat a fost reținut sub acuzațiile de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si