Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat noi beneficii pentru tinerii aflați în grija statului, dar și pentru familiile care au în plasament copii.
Potrivit unui Ordin comun al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, pus în dezbatere publică, privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri, mai mulți tineri care au împlinit vârsta de 18 ani, dar și familiile care au în plasament copii, vor primi bani în plus de la stat.
Citeste si: Anumiți salariați din România beneficiază de consultații medicale gratuite! Iată cine va avea parte de aceste beneficii
Ce spune Gabriela Firea despre noile beneficii ce vor fi acordate
„Vin cu veşti bune pentru copii aflaţi în grija statului şi familiile care au în plasament copii. Tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500
de lei, până la vârsta de 26 de ani. Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus faţă de alocaţia de plasament”, a anunțat ministrul Familiei pe Facebook.
„A fost pus in dezbatere publică Ordinul comun al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament, a indemnizaţiei de sprijin şi a indemnizaţiei pentru tineri.
Am colaborat îndeaproape cu Marius Budăi, ministrul Muncii”, a mai adăugat aceasta.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Doi frați din Bihor au o afacere cu lapte prosperă. Nu o să-ți vină să crezi cât costă 1l
Gabriela Firea a mai informat că se vor avea în vedere toate mecanismele pentru ca tinerii şi familiile care au în plasament copii să primească beneficiile stabilite prin legea pe care au reuşit să o deblocheze în Parlament, prin eforturile pe care le-au depus alături de echipa sa de la ministerul Familiei şi de colegii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Citeste si: Un nou proiect propune ca primăriile să aloce o parte din buget pentru activităţi sportive pentru copii şi juniori. Despre câți bani este vorba
Ce criterii trebuie să îndeplinească tinerii care au împlinit 18 ani pentru a beneficia de bani în plus
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că este vorba despre indemnizația lunară pentru tinerii care au împlinit 18 ani și își continuă școala, într-o formă de învățământ la zi, sau care și-au găsit un loc de muncă.
Aceștia vor primi, lunar, o indemnizație de 2.522 de lei, pe toată durata continuării studiilor, până la vârsta de 26 de ani. Indemnizația se acordă, până la aceeași vârstă, și în situația în care fac dovada că au un loc de muncă.
Citeste si: Este oficial: Ajutor financiar în valoare de 2000 de lei pentru mame și nou-născuți! Anunțul a fost făcut de Ministrul Familiei, Gabriela Firea
Cum vor putea beneficia de beneficii familiile care au copii în plasament
„În același ordin comun detaliem și condițiile în care se plătește, în premieră, indemnizația lunară de sprijin acordată persoanei sau familiei care are în plasament unul sau mai mulți copii. Aceasta este în valoare de 420 de lei și se acordă, suplimentar alocației lunare de plasament, pentru fiecare copil în parte. Este pentru prima dată când sunt recunoscute, inclusiv financiar, efortul și implicarea absolut necondiționate a acestor persoane, care iau în plasament copii, și care până acum nu primeau nicio recompensă materială
pentru asta”, a explicat ministrul Familiei.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
„Așa cum apreciem cu adevărat munca și dedicarea asistenților maternali, era momentul să arătăm că aceeași prețuire o avem și față de familiile sau persoanele care iau acești copii în plasament”, a mai adăugat Gabriela Firea.
Citeste si: VIDEO- Un proiect de lege propune ca minorii prinși că fumează în spațiile publice să fie amendați