În acest sens, oamenii au ieșit să protesteze. Primele proteste au loc în Zalău şi în Bacău. 

Ce își doresc oamenii

 

  • Stoparea creșterii prețurilor 

  • Creșterea salariilor și pensiilor 

  • Deblocarea negocierilor colective prin modificarea Legii Dialogului Social 

  • Aplicarea integral și fără discriminare a Legii 153/2017 și Legii 195/2020 

  • Protestul Cartel ALFA se va derula în perioada 17-21 octombrie 2022, sub forma a două caravane care vor porni din zonele Ardeal și Moldova spre București, cu proteste organizate în localități de pe traseu unde există riscuri majore de blocare a unor activități de producție și pierderea locurilor de muncă. Cele două caravane se vor întâlni la București unde va avea loc pe 20 octombrie un amplu miting-marș în Piața Victoriei și Piața Revoluției. 

 

Oamenii cer majorarea pensiilor și a salariilor, dar şi măsuri care să oprească creșterea prețurilor. 

Citeste si: Tinerii aflați în plasament, dar și familiile care au în plasament copii, vor primi bani în plus. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce sume vor primi

Sindicaliștii spun că milioane de oameni au ajuns la limita sărăciei după scumpirea alimentelor, a produselor esențiale şi a energiei, în timp ce guvernanții şi bancherii iau măsuri care înrăutățesc şi mai mult situația populației. 

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

„Marșul anti-sărăcie" începe pe 17 octombrie și se încheie pe 21 octombrie. Sindicaliștii vor să îi determine pe guvernanți să stopeze creșterea prețurilor și să majoreze veniturile populației. 

Citeste si: Ora de iarnă 2022. Anunț important pentru români. Când se schimbă, de fapt, ora în acest an?

În același timp, sindicaliștii atrag atenția și asupra faptului că, în contextul actualelor prețuri, foarte multe unități economice sunt puse în situația de a-și înceta activitatea, iar cetățenii români vor fi puși în situații dramatice din cauza superficialității cu care este tratată problema la nivel politic.

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si