Orădeanul a făcut publice imaginile marți, 25 octombrie 2022, pe o rețea de socializare, o serie de fotografii și un filmuleţ, care au devenit în scurt timp virale.
Citeste si: Incident tragic într-un supermarket din Italia. Un fotbalist celebru a fost rănit după ce un bărbat a înjunghiat la întâmplare oamenii
”Am mers cu fiul meu după ora 17 la -restaurantul X-. Eu mi-am luat un kebap cu 31 de lei.
Am luat o bucată din salată, iar apoi am văzut că se mişcă ceva. A ieşit apoi melcul, care se plimba pe farfurie. Am chemat şeful de sală, i-am explicat şi arătat ce am găsit. Iar el mi-a răspuns că pot să comand altceva fără cost şi că salata e spălată sub presiune. Eu i-am zis că nu mai vreau să mănânc nimic, aşa că mi-au dat banii înapoi", a povestit Daniel Matei pentru jurnaliștii de la ebihoreanul.ro
Imaginile video făcute publice pe Facebook a strâns în doar două zile peste 180 de comentarii şi mai bine de 1.000 de distribuiri.
Postarea virală a fost văzut de Protecţia Consumatorilor
Postarea a fost văzută inclusiv de Giani Bura, șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, care a și trimis, joi, o echipă de comisari care să facă verificări la faţa locului.
În urma unor nereguli depistate, restaurantul din Lotus Center a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 20.000
de lei și au fost oprite de la vânzare produse în valoare de 13.000 de lei.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Nina este tânăra care a murit în cumplitul accident produs între Panciu și Tișița
"La sediul din mall-ul Lotus Oradea s-a verificat respectarea, de către operatorul economic (restaurantul Mesopotamia), a condiţiilor prescrise şi declarate, pornind de la produsele finite, materiile prime utilizate, produse finite, constatându-se nerespectarea cerinţei de a folosi, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure, astfel:
- prestatorul deţine un spaţiu separat pentru curaţat/spălat legume şi salată, operaţiuni efectuate de angajaţi, situaţia descrisă de consumator putând fi rezultatul nerespectării unor proceduri sigure.
- sunt preparate chifle şi clătite într-un spaţiu neadecvat, practic în spaţiul de depozitare a produselor alimentare preambalate tot aici existând baxuri cu tacâmuri şi frigiderul pentru drojdie
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
- nu este ţinută o evidenţă care să permită trasabilitatea materiilor prime, a cantităţilor utilizate într-o zi, ridicându-se suspiciunea folosirii acestora pe parcursul mai multor zile, inclusiv a calupului de 20 kg carne de curcan utilizată la preparatele tip kebab, shaorma.
Drept urmare, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 20.000 lei, fiind oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de circa 13.000 lei", se precizează într-un comunicat transmis de reprezentanții CJPC Bihor.
Citeste si: Un bărbat din Suceava şi-a exploatat prin muncă cei cinci copii. Aceștia erau supuși la tratamente groaznice