Un medic de familie din Alba Iulia a fost acuzat că de la începutul pandemiei de Coronavirus, acesta nu își primește pacienții în cabinet, ținându-i pe trotuar și oferindu-le consultații la geam.
Reclamația a fost făcut de un pacient al acestuia, sub formă de mesaj scris către un ziar local.
Citeste si: Părinții unui medic ar fi fost internați ilegal timp de mai multe zile în spital
Medic de familie, criticat dur de pacienții săi
„Bătaia de joc al unui medic de familie din Alba Iulia. Consultaţiile şi «sala de aşteptare» a oamenilor în vârstă, copiilor şi a bolnavilor în general, este pe trotuar, pentru ca doamnei doctor probabil îi este frică ca nu cumva să se infecteze cu ceva de la cineva. Păi aşa se face actul medical? La gemuleţ? Cum este posibil să ţii în frig (că acum e frig) pacienţi în vârstă, care aşteaptă şi 1,5 ore sa i vina rândul la «consultaţia de la gemuleţ»? De aia plătim asigurări
de sănătate şi de aia trăiesc bine medicii de familie, să-şi poată bate joc de contribuabilul bolnav, care n-are de ales dacă vrea o reţetă să nu moară sau sa se facă bine? Dar nu că este ruşine, doamna?”, a scris pacientul înfuriat către un ziar local, adăugând faptul că tratamentul necorespunzător al medicului este pus în aplicare încă de la începuturile pandemiei de COVID.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: O asistentă din Cluj i-a injectat adrenalină unui bebeluș de două luni, când trebuia să îi facă aerosoli
Ce spune Direcția de Sănătate Publică?
„În urma unui articol apărut azi, 4 noiembrie a.c. în presa locală referitor la posibile nereguli privind consultarea pacienţilor de către un medic de familie din judeţ, DSP Alba s-a autosesizat şi inspectorii din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică vor efectua luni, 7 noiembrie a.c.,
un control la respectivul cabinet pentru a verifica dacă aspectele sesizate se verifică”, a anunţat DSP Alba.
Reacția instituției vine după ce jurnaliștii ziarului local au publicat mesajul pacientului nemulțumit.
Citeste si: Rețineri în cazul medicilor falși din Capitală. Pacienții erau păcăliți că sunt grav bolnavi