CHIȘ HORIA ŞTEFAN, ofițer de poliție, fost director al Penitenciarului Baia Mare, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă şi şantaj, toate în formă continuată.
Citește și: Situație revoltătoare în cazul educatoarei acuzate de abuz sexual. Tatăl fetelor este condamnat la închisoare
- KOZMA ANGELA CARMEN, ofiţer de poliție, psiholog la Penitenciarul Baia Mare, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de şantaj în formă continuată.
Ce au transmis autoritățile
„În perioada 2020-2022, în calitate de director al Penitenciarului Baia Mare, inculpatul Chiş Horia Ştefan ar fi pretins, în repetate rânduri, unei subordonate, ofiţer de poliție, favoruri de natură sexuală, prevalându-se şi profitând de situația de autoritate şi de superioritate asupra victimei. Pe fondul refuzului persoanei vătămate de a avea o relație extraprofesională cu inculpatul Chiş Horia Ştefan, la data de 19 mai 2022, inculpatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate în urma cărora au rezultat leziuni constatate de medicina legală, a căror gravitate a fost apreciată
la 6-7 zile de îngrijiri medicale”, au transmis procurorii DAN.
Potrivit acestora, actele de violenţă s-ar fi produs chiar in biroul directorului.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Acest bărbat a fost condamnat la 8.658 de ani de închisoare în Turcia
Ulterior, în perioada 30-31 mai 2022, pentru a evita eventualele consecințe ale gestului său, respectiv evitarea unei anchete disciplinare şi destituirea din funcție, precum şi posibile urmări pentru situația sa familială, inculpatul Chiş Horia Ştefan ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), amenințând că atât victima, cât şi penitenciarul vor avea de suferit.
Citește și: Focuri de armă în Alexandria, joi seara. Un jandarm a fost rănit
„În acest demers, directorul penitenciarului ar fi fost susținut şi de inculpata Kozma Angela Carmen, psiholog în cadrul penitenciarului. Mai mult de atât, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiş Horia Ştefan ar fi amenințat persoana vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromițătoare pentru distrugerea credibilității acesteia”,
a mai transmis DNA.
În cursul zilei de marţi, suspecţii Chiş Horia Ştefan şi Kozma Angela Carmen urmează să fie prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citește și: Breaking news! Daniel Onoriu a încercat să-și pună capăt zilelor, în arestul Poliției Capitalei