Soțiile interlopilor din clanul Corduneanu, Alina Filip și Ramona Corduneanu, sunt implicate într-un scandal uriaș. Cele două se vor întâlni în fața tribunalului pe 10 ianuarie 2023.

Potrivit procurorilor, Alina Filip (soția lui Petronel Corduneanu) a reclamat că ar fi fost agresată de către soțul ei și de Ramona Corduneanu (soția lui Adrian „Beleaua” Corduneanu). Scenele s-ar fi petrecut în fața unui birou notarial, după Alina Filip ce a pus mâna pe o casă din zona centrală a Iașului.

În acest sens există și un dosar în care Alina Filip este parte civilă, iar soțul ei, Petronel Corduneanu, dar și cumnata ei, Ramona Corduneanu sunt inculpați, potrivit spynews.ro

Deși în acest dosar cei trei sunt dușmani, într-un dosar de cămătărie aceștia sunt aliați.

Citește și: UPDATE Percheziții de amploare în România: membrii unei grupări sunt acuzați de şantaj, lipsire de libertate, violenţe și distrugere

Ce se spune în dosarul de cămătărie, potrivit DIICOT

„La data de 31.10.2022 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 15 inculpați și luarea controlului judiciar față de un inculpat, măsuri dispuse în două cauze în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, complicitate la înșelăciune, spălarea de bani, șantaj, lipsire de libertate, trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”

, a transmis DIICOT în urmă cu 3 săptămâni.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Procurorii DIICOT au mai menționat că, în urma unor percheziții domiciliare, au fost identificate și ridicate sumele de 50.680 de euro și 33.000 de lei, cantitatea de 2,2 kilograme de aur, 2 pistoale, dintre care unul cu piper și unul de tip Airsoft, mai multe cuțite, săbii și spray-uri iritant-lacrimogene, 55 de telefoane mobile, documente privind evidența operațiunilor de cămătărie și acte de proprietate ale unor imobile.

Până la acel moment fusese instituită măsura sechestrului asigurator asupra unui imobil tip vilă, cu o valoare de aproximativ 200.000 de euro.

Citește și: Frații Corduneanu și Diamantul Roz au fost reținuți. Dobânzi de 400% pentru banii dați cu camătă

Grupul infracțional făcea bani din împrumuturi cu dobânzi ridicate de până la 400%

Liderii grupurilor realizau finanțarea activităților, prin acordarea unor sume de bani membrilor. De asemenea, asigurau protecția, inclusiv prin recurgerea la mijloace violente în caz de nevoie, pentru ca activitatea grupului să se poată desfășura în vederea atingerii scopului.

„Membrii celor două grupuri infracționale organizate acordau împrumuturile doar acelor persoane despre care aveau informații că sunt solvabile și dețin bunuri mobile și/sau imobile de valoare. Aceștia, într-o primă etapă, identificau persoanele care aveau nevoie de bani (de exemplu, dependenți de jocuri de noroc) și care erau considerate solvabile (prin prisma activităților infracționale desfășurate, a existenței unor moșteniri) și, ulterior, le împrumutau, în mod repetat, cu o dobândă cuprinsă între

20 – 400%. În această modalitate, membrii grupului se asigurau că sumele datorate nu puteau fi returnate de către cei împrumutați și, astfel, aceștia erau obligați să încheie contracte prin care cedau bunurile pe care le aveau în proprietate sau să continue activitățile infracționale pe care le desfășurau”, a mai transmis DIICOT.

Citește și: Un polițist a fost băgat în comă de către un interlop. Agentul a supraviețuit miraculos

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

„După acordarea împrumuturilor, erau exercitate presiuni asupra persoanelor vătămate în scopul recuperării atât a sumelor de bani împrumutate cât și a dobânzilor solicitate, ajungându-se până la amenințări cu acte de violență sau lipsiri de libertate.
Inculpații au disimulat un procent însemnat din beneficiile materiale obținute din comiterea infracțiunilor prin achiziționarea de bunuri imobile (terenuri în spațiul intravilan și extravilan și imobile cu destinația locuință), preponderent pe numele unor rude/persoane apropiate”.

Citește și: VIDEO| Adrian Corduneanu petrece cu șampanie în arest la domiciliu. Interlopul este viral pe TikTok


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si